Compania aeriană ungară Malev operează, începând de joi, zboruri pe ruta Cluj-Napoca - Budapesta şi retur, iar reprezentanţii operatorului de la Budapesta estimează că numărul de pasageri pe această rută va ajunge la 60.000 de persoane anual. Vicepreşedintele Malev Meşter Zoltan a declarat că România reprezintă, după Germania, a doua piaţă pentru companie."Am venit la Cluj pentru că oraşul este un centru turistic şi economic al României. Compania Malev estimează o creştere considerabilă a numărului de pasageri pe această destinaţie, care să ajungă la 60.000 de persoane anual", a spus Meşter.Acesta a afirmat că orarul de zbor oferă pasagerilor posibilitatea unor conexiuni excelente spre şi dinspre Europa de Vest. "De exemplu, plecând dimineaţa de la Cluj, se poate ajunge în Europa de Vest, prin Budapesta, în câteva ore, având posibilitatea returului în aceeaşi zi", a afirmat vicepreşedintele Malev.Cele două curse zilnice, una dimineaţa şi una seara, sunt operate cu aeronave Fokker 70 şi Saab 2000, care au o capacitate de cincizeci de locuri.
Preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, Marius Nicoară, a declarat, la rândul său, că zborurile de pe Aeroportul Internaţuional Cluj-Napoca spre Budapesta se situează pe locul al doilea, după cele spre Bucureşti.
În prezent, Malev operează în oraşe din România, precum Bucureşti, Timişoara şi Târgu Mureş.
Web Design by Dow Media | Gazduire Web by SpeedHost.ro