Yahoo Inc s-a confruntat duminică cu presiuni din ce în ce mai accentuate pentru a găsi o alternativă la preluarea propusă de Microsoft Corp, în schimbul sumei de 47,5 miliarde dolari, după ce compania de softwere a retras oferta în urma unor neînţelegeri asupra preţului, potrivit Reuters. Se pare ca directorul executiv Yahoo, Jerry Yang, are o nouă strategie, potrivit analiştilor de pe Wall Street. Yahoo ar putea încerca să încheie un parteneriat de publicitate cu Google Inc, lider în domeniul căutării pe internet, potrivit unor surse avizate. Un acord cu Google, care este văzut ca principalul beneficiar în urma încheierii discuţiilor dintre Yahoo şi Microsoft, ar trebui să susţină creşterea performanţelor operative ale Yahoo, în viitorul apropiat.
"Este timpul să încheie un parteneriat cu Google", a declarat un analist din cadrul Sanford C. Bernstein, Jeffrey Lindsay. "Să sperăm că nu a fost un bluf".
Yahoo ia de asemenea în considerare o afacere cu o altă mare companie de internet şi publicitate, precum AOL, a grupului Time Warner, au precizat surse familiare cu discuţiile.
Yang şi compania pe care o conduce s-ar putea confrunta cu o serie de procese din partea acţionarilor, în cazul în care nu se va materializa nimic.
"Sunt doi factori care ar putea susţine cotaţia acţiunilor: posibilitatea ca Microsoft să revină şi un potenţial acord cu Google", a declarat un analist din cadrul Stanford Group, Clayton Moran.
Web Design by Dow Media | Gazduire Web by SpeedHost.ro