Vrem sa privatizam: Saraci... asteptam banca Mondiala!

8 aprilie 2008

Conducerea Oltchim Râmnicu Vâlcea a invitat, luni, Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD) şi International Finance Corporation (IFC), membră a grupului Băncii Mondiale, să preia acţiuni la combinatul chimic. "Aştept în cursul anului 2008 ca IFC să BERD să se alăture acţionarilor Oltchim", a declarat, luni, directorul general al Oltchim, Constantin Roibu. El s-a pronunţat în favoarea încheierii contractului de privatizare a companiei cu mai multe fonduri de investiţii, nu cu un investitor strategic, invocând capacitatea fondurilor de a susţine programul de investiţii al Oltchim.
           
Totodată, Roibu arătat că un eventual investitor strategic ar avea în vedere, în primul rând, producţia şi propriile afaceri.
           
"Un investitor strategic nu ar fi interesat, spre exemplu, să închidă o fabrică din vestul Europei şi să mute producţia în România", a menţionat el.
           
Oltchim a programat, până în 2012, investiţii de un miliard de euro.
           
Programul de investiţii cuprinde preluarea şi integrarea activităţilor de petrochimie de la rafinăria Arpechim Piteşti, preluarea Societăţii Naţionale a Sării Salrom Râmnicu Vâlcea şi construirea unei centrale electrice proprii, operaţiuni prin care combinatul şi-ar reduce semnificativ costurile cu materiile prime, cu un impact important în profitul net.
          
 În plus, compania intenţionează să finalizeze procesul de retehnologizare şi instalarea de noi capacităţi de producţie la combinatul din Râmnicu Vâlcea.

Alte articole

Ooni Koda
© Copyright 2024 BaniSiAfaceri

Web Design by Dow Media | Gazduire Web by SpeedHost.ro