România se află într-un pericol mult mai mare decât arată agenţia de rating Moody's, consideră directorul Grupului de Economie Aplicată. Şi asta pentru că ultimul raport ţine cont numai de datoria publică pe termen scurt, nu şi de cea privată, a declarat pentru The Money Channel Liviu Voinea. Datoria externă a României pentru următoarele 12 luni este, de fapt, de 30 miliarde dolari, spune directorul GEA Liviu Voinea. Ultimul raport al agenţiei de rating Moody's ia în calcul doar datoria publică, cea privată acoperind mai mult de 80% din necesarul total de finanţare al României. "Principala problemă la finanţare e datoria privată pe termen scurt, fiind majoritar privată", a declarat pentru The Money Channel directorul GEA.
Raportul Moody's devine astfel unul moderat, în opinia analistului. "Acest hard landing de care se corbeşte în raport e un eufemism pentru a spune că e nevoie de politici interne care să prevină un şoc.
În zona de pericol suntem de vreo patru ani, pentru că avem creştere economică bazată excesiv pe consum. Raportul nu mi se pare foarte alarmant", a mai spus Voinea.
România se regăseşte în grupa a doua, adică de risc moderat, alături de Polonia şi Croaţia, situaţie ce ne avantajează, crede directorul GEA. "Riscul de fapt este mai mare, raportul este binevoitor, pentru că Polonia şi Croaţia nu se confruntă cu deficitele noastre".
Soluţia? "Un şoc cu adevărat important poate fi încă prevenit, în măsura în care se schimbă radical politica fiscală şi continuă să se înăsprească politica monetară. Altfel, vom mai consuma şi anul acesta pe datorie şi de anul viitor vom suporta consecinţele", a mai spus Liviu Voinea pentru The Money Channel.
TMC
Web Design by Dow Media | Gazduire Web by SpeedHost.ro