Operatorul de telefonie Vodafone Romania a initiat, miercuri, un program de reciclare a telefoanelor mobile, in care utilizatorii pot depune aparatele si accesoriile uzate la 74 de magazine ale companiei. "Prin acest program, Vodafone Romania colecteaza telefoane mobile, baterii, incarcatoare, dispozitive hands-free, cabluri de date, indiferent de model si de starea de functionare a acestora", se arata intr-un comunicat al operatorului. Proiectul se adreseaza tuturor utilizatorilor, indiferent de reteaua pe care o folosesc.
Telefoanele si accesoriile colectate vor fi procesate de compania Fonebak UK, partenerul Vodafone la nivel international pentru reciclarea dispozitivelor uzate. Aparatele in stare de functionare vor fi reconditionate si reutilizate in state in curs de dezvoltare din Africa.
Terminalele si accesoriile care nu pot fi reparate vor fi dezmembrate, iar materialele componente vor fi recuperate si refolosite pentru fabricarea de echipamente noi. Potrivit comunicatului, procesul de reciclare va avea loc in afara Romaniei.
"Vodafone Romania va dona eventualele sume de bani obtinute din reciclarea telefoanelor mobile pentru sustinerea proiectelor de protectie a mediului", se mentioneaza in comunicat.
Conform firmei, programul este primul de acest tip derulat de un operator de telecomunicatii din Romania, cu puncte de colectare amenajate in toate magazinele proprii.
Vodafone Romania avea, la finele anului trecut, 7,71 milioane clienti. Grupul Vodafone are divizii in 25 de state si retele partenere in alte 36 de tari.
Web Design by Dow Media | Gazduire Web by SpeedHost.ro