Video: Ep.9. Theodora Popa-Liteanu, despre un lider Well made in Romania | Podcast Made in Romania

4 martie 2024

Ep.9. Theodora Popa-Liteanu, despre un lider Well made in Romania | Podcast Made in Romania - informatie preluata de BaniSiAfaceri.ro de pe canalul YouTube BVB (Bursa de Valori București).

Dr. Ing. Ioan Popa, a visat de mic să devină un om respectat, care să poată avea grijă de familia sa. A fost disciplinat, a muncit și a învățat cât de mult a putut. A plecat dintr-un sat uitat de lume, de lângă Sibiu și a devenit în scurt timp cel mai tânăr director din industrie pe vreme comunismului, după cum chiar fiica acestuia povestește. În 1991 a făcut un pas curajos spre privatizare. Pe lângă împrumutul bancar de 1 milion de lei cu care a cumpărat un vechi CAP de vaci, a adăugat multă muncă, ambiție, perseverență, disciplină și responsabilitate pentru ca astăzi, compania să producă în 4 ore cât producea la început într-un an întreg. Întotdeauna, a avut grijă de oameni, de familia sa și de angajați. În 33 de ani, nu a întârziat salariile nicio zi. Invitată la podcastul Made in Romania, Theodora Popa-Liteanu, Vicepreședinte Transavia, povestește despre momentul când tatăl ei și-a vândut propria mașină ca să poată plăti salariile în ziua care trebuia, despre vizitele la fermele de pui, pe când era doar un copil, despre munca enormă de fi recunoscută pentru ceea ce este și ce face ea, dar și despre dorința continuă de a nu-și dezamăgi propriul tată și despre provocarea de a transmite următoarei generații disciplina și rigurozitatea cu care Transavia, prin brandul emblemă ”Fragedo”, a devenit numărul 1 în industria avicolă din România.
Moderator, Ana-Maria Neațu, Business Development Specialist, BVB

Alte articole

Ooni Koda
© Copyright 2024 BaniSiAfaceri

Web Design by Dow Media | Gazduire Web by SpeedHost.ro