VEZI FOTO – Batranii strazii i au scris lui

9 decembrie 2013

Draga Mos Craciun

Suntem un grup de peste 40 de batrani ai strazii aflati in atentia asociatiei umanitare Speranta pentru Romania.

Poti afla mai multe despre noi de pe site-ul asociatiei: www.sperantapentruromania.ro

Desi suntem batrani si am trecut prin viata, noua inca ne place sa credem ca tu existi si ii ajuti pe cei aflati in nevoie. Stim ca tu ai obiceiul bun si frumos sa vii in fiecare iarna ca sa aduci daruri copiilor cuminti.

In anul acesta te rugam sa faci o exceptie de la regula si de la obiceiul tau si sa treci si pe la noi.

Noi nu mai suntem copii, cei mai multi dintre noi avem copii la randul nostru, insa avem nevoie de ajutorul tau. La unii dintre noi copii ne-au murit si am ramas singuri la batranete. Altii dintre noi am fost alungati in strada de proprii nostri copii sau de nepotii nostri. Este dureros dar aceasta este realitatea. Cei mai multi dintre noi am locuit ani de zile pe strada.

Am cersit la colturile de strada, uneori am mancat din gunoaie, am dormit pe sub poduri, in canale, in gari, etc. Am rabdat de foame, de frig dar cel mai greu lucru, am indurat singuratatea.

Sa stii ca nu ai la batranete pe nimeni care sa te iubeasca, sa te ingrijeasca, sa iti spuna ,,buna dimineata mama”, ,,buna dimineata tata”, sau sa te strice ,,bunicule” sau ,,bunica”, este cel mai dureros lucru pentru noi.

Locuind pe strazi ani de zile, cei mai multi dintre noi sunt bolnavi, iar 14 dintre noi sunt paralizati la pat si au nevoie de o ingrijire speciala.

Cosmarul pentru noi s-a incheiat cand niste oameni ne-au cautat pe strada, in gari, pe sub poduri, etc, si ne-au chemat la adapostul pentru batranii strazii din Com. Batar, jud. Bihor.

Aici niste oameni inimosi au inchiriat o cladire pe care au amenajat-o special pentru noi. Aici primim hrana, adapost si ingrijire permanenta fara sa ne coste nimic.

Mai mult decat atat aici avem parte de o familie, de oameni care ne pretuiesc si ne iubesc asa cum cum suntem noi.

Acum numarul nostru este prea mare pentru aceasta cladire iar cei paralizati si imobilizati la pat, nu se pot bucura ca si cei mai sanatosi de posibilitatea de a iesi afara, de a se bucura de aerul curat de la tara, de soare, etc, pentru ca spatiul este la etaj si prea mic pentru numarul nostru.

Special pentru acesti batrani paralizati si imobilizati la pat, asociatia Speranta pentru Romania a amenajat un nou adapost pentru batranii strazii in com. Cermei, jud. Arad. Insa amenajarile nu au fost finalizate din lipsa de fonduri. Tot aici avem nevoie si de o incalzire centrala si lemne de foc.

Draga Mos Craciun, adapostul pentru batranii strazii este intretinut numai din donatii si din sponsorizarile oamenilor care vor sa ajute. Multi oameni insa din tara aceasta nu ne cunosc si nu stiu problemele si nevoile pe care noi le avem noi aici.

De aceea, indraznim sa te rugam ca in anul acesta sa treci si pe la noi sa ne ajuti sa ne putem bucura de Sarbatorile de Iarna si cu drag sa ne aducem aminte de Nasterea Mantuitorului.

Mos Craciun, mai jos iti oferim o lista cu nevoile noastre, poate in sacul tau cu cadouri vei gasi ceva si pentru noi. Sau poate, pentru ca tu ai multi prieteni in tara aceasta, le vei povesti de noi si de nevoile noastre.

Tu ii inveti pe oameni prin exemplul tau sa fie darnici. Sarbatorile de Iarna sunt momentul in care oamenii isi deschid inima pentru a darui si pentru ai ajuta pe cei in nevoi de langa ei.

Vrem si noi sa ne bucaram in acest an de Sarbatorile de Iarna. Spune-le prietenilor tai despre noi si poate ca inima lor va fi miscata si ne vor ajuta.

Iata care sunt nevoile noastre:

1. Lemne de foc – la adapostul pentru batranii strazii din Batar, jud. Bihor, avem nevoie de 5 masini de lemne de foc. Lemnele pe care le avem acum, se vor termina in curand. Lemnele de foc nu ne vor ajunge pana de Craciun si riscam sa ramane in frig tocmai de Sarbatori.O masina de lemne aici in zona costa 1 500 lei, in total vom avea nevoie de 7 500 lei doar pentru lemne de foc pentru toata iarna. De asemenea, la noul adapost pentru batranii strazii din Com. Cermei, jud. Arad, avem nevoie de 2 masini de lemne in valoare de 3 000 lei. Te rugam sa ne aduci tu aceste lemne sau poate vei gasi pe cineva care sa ni le sponsorizeze.

2. Incalzire centrala – la noul adapost pentru batranii strazii din Com. Cermei, jud. Arad, avem nevoie de o centrala pe lemne de 25 kw. Aici vor primi adapost, ingrijire si hrana, zilnic, 14 batrani paralizati si imobilizati la pat. Acest nou adapost pentru batranii strazii este special amenajat pentru acestia.

3. Materiale de constructii – noul adapost pentru batranii strazii paralizati si imobilizati la pat din Com. Cermei nu este finalizat. Mai este nevoie de materiale de constructii in valoare de 1 500 de euro pentru a finaliza lucrarea si batranii paralizati sa poata beneficia de acest spatiu. Asociatia Speranta pentru Romania a facut toate eforturile pentru a inainta cu lucrarile, insa avem nevoie de materiale de constructii sau fonduri pentru a le cumpara.

4. Pampers – indraznim sa iti cerem si lucrul acesta. Asa cum ti-am spus, 14 batrani sunt paralizati si imobilizati la pat. Starea lor este atat de grava incat lunar se cheltuieste 1 200 lei doar pentru pampers.

5. Alimente – Hrana de zi cu zi pe care o primim aici este provenita numai din donatii si din sponsorizarilor celor care le pasa de noi. Insa nu intotdeauna acestia sunt de ajuns pentru noi si mai ales ca lumea nu ne cunoaste foarte bine. Am vrea draga Mos Craciun, ca in luna Decembrie sa nu ducem lipsa de nimic, sa ne putem bucura de Sarbatorile de Iarna. Avem nevoie de alimente, orice fel de alimente, pentru toti cei 52 de batrani ai strazii din cele doua adaposturi.

Te rugam sa spui prietenilor tai, oameni simpli sau firme despre nevoile noastre, poate se va gasi cineva care vanzand nevoile noastre sa ne ajute.

De asemenea, pentru cei care vor dona sau ajuta in mod direct, asociatia Speranta pentru Romania va realiza materiale video, interviuri video cu noi, mesajul nostru de multumire la final, galerie foto, etc.

Pentru cei care vor dori sa doneze pentru noi, mai jos gasesti conturile bancare ale asociatiei umanitare Misiunea Speranta pentru Romania.

Pentru detalii suplimentare: [email protected], telefon: 0749 402 098 sau 0766 365 833

VA RUGAM SA SPECIFICATI DESTINATIA DONATIEI PRIN EMAIL SAU TELEFONIC!

1. Doneaza online cu cardul, aici: http://www.sperantapentruromania.ro/doneaza/

2. Doneaza online prin PayPal, aici: http://www.sperantapentruromania.ro/doneaza/

3. Doneaza prin transfer bancar in conturile de mai jos, deschise pe numele asociatiei Misiunea Speranta Spentru Romania la BCR sau Raiffeisen Bank:

LA RAIFFEISEN BANK

-IN LEI: RO 39 RZBR 000 006 001 204 2338

-IN EURO: RO 24 RZBR 000 006 001 218 9757

CODE SWIFT: RZBRROBU

LA BCR

IN LEI: RO 31 RNCB 001 813 827 99 00001

IN EURO: RO 04 RNCB 0018138279900002

COD SWIFT: RNCBROBU

» Preluat de pe LivePr.ro - VEZI FOTO – Batranii strazii i au scris lui

Alte articole

Ooni Koda
© Copyright 2024 BaniSiAfaceri

Web Design by Dow Media | Gazduire Web by SpeedHost.ro