BNR are în atribuţii reducerea inflaţiei şi nu nivelul de trai al populaţiei, iar pierderile raportate de banca centrală sunt acoperite din profiturile viitoare, nu de la buget, a declarat pentru MEDIAFAX Adrian Vasilescu, consilierul guvernatorului BNR, în replică la acuzaţiile lui Gheorghe Funar.
"Domnul Funar a spus că va cere o interpelare a guvernatorului în Parlament. Ar fi foarte bine ca această interpelare să aibă loc pentru că dezbaterea ar fi lămuritoare. Cât priveşte acuzaţia adusă BNR şi guvernatorului, că nu au reuşit să contribuie la creşterea nivelului de trai al populaţiei, precizez că banca centrală nu are, nici prin lege, şi nici prin alte reglementări, vreo legătură cu nivelul de trai al populaţiei, iar cei şapte ani de dezinflaţie, proces susţinut aproape exclusiv de Banca Naţională, au contribuit din plin la îmbunătăţirea standardului de viaţă al populaţiei", a afirmat Vasilescu.
Adrian Vasilescu aminteşte că BNR a încheiat anul 2007 cu profit, iar pierderile din trecut, înregistrate pentru că banca centrală a finanţat şi finanţează "războiul cu inflaţia", sunt acoperite numai din profiturile prezente şi viitoare ale băncii centrale. "Nici un leu de la bugetul statului nu vine să acopere asceste pierderi", a punctat Vasilescu.
"Sigur, în ţară mai este sărăcie, sigur că oamenii au încă multe necazuri, dar toate astea n-au nicio legătură cu Banca Naţională", a răspuns Vasilescu.
Web Design by Dow Media | Gazduire Web by SpeedHost.ro