Vara se numara banii! Salariul mediu net a crescut in iulie si a ajuns la 1.308 lei

4 septembrie 2008

Câştigul salarial mediu net al românilor a crescut cu 25,8% în intervalul iulie 2007-iulie 2008, până la 1.308 lei (365 euro), ritm superior celui din lunile anterioare, pe fondul avansului rapid al salariilor în industrie şi în unele servicii, arată, joi, Institutul Naţional de Statistică (INS). În intervalul iunie 2007-iunie 2008, câştigul salarial mediu net avansase într-un ritm mai lent, de 24,4%.

Faţă de iunie, câştigul salarial mediu net a crescut în iulie cu 35 lei (2,75%).

Câştigul salarial mediu brut a fost în iulie de 1.769 lei (494 euro), cu 1,8% mai mare decât în luna precedentă.

Ritmul anual de creştere a salariilor a fost, astfel, semnificativ peste cel al productivităţii muncii, de 9,3% în primele şase luni ale acestui an în sectorul industrial.

Banca centrală a avertizat, în numeroase rânduri, că menţinerea unui ritm de creştere a veniturilor salariale peste avansul productivităţii muncii creează dezechilibre în economie şi pune presiune pe inflaţie.

În termeni reali, ţinând cont de inflaţia din intervalul analizat, salariul mediu net a crescut cu 15,4% în iulie 2008 faţă de a şaptea lună a anului trecut.

Raportat la luna octombrie 1990, salariul mediu net avea o putere de cumpărare cu 24,8% mai mare în iulie, mai arată datele INS.

În iulie, cele mai mari lefuri nete s-au plătit în sectoarele de intermedieri financiare (3.214 lei, 898 euro), iar cele mai mici în prelucrarea lemnului şi a produselor din lemn şi plută, cu excepţia mobilei (732 lei, 205 euro).

Comparativ cu luna iunie, salariul mediu net a crescut în iulie în majoritatea activităţilor economice.

Cele mai mari creşteri salariale au fost înregistrate în iulie în industria mijloacelor de transport rutier, de 17,5% faţă de luna anterioară, fabricarea produselor din tutun (13,3%), activităţi de asigurări şi ale caselor de pensii cu excepţia celor din sistemul public (12,4%), industria de prelucrare a ţiţeiului, cocsificarea cărbunelui şi tratarea combustibililor nucleari (11,4%) şi edituri, poligrafie şi reproducerea înregistrărilor pe suporţi (10%).

Scăderi ale câştigului mediu net au fost înregistrate în iulie în industria de echipamente pentru radio, televiziune şi comunicaţii, de 13,9% în medie, sănătate şi asistenţă socială (7,9%), învăţământ (2,1%), poştă, intermedieri financiare şi industria metalurgică (sub 2%). 

Alte articole

Ooni Koda
© Copyright 2024 BaniSiAfaceri

Web Design by Dow Media | Gazduire Web by SpeedHost.ro