Vanzarile Mazda in Romania au crescut de peste patru ori in primul semestru

4 iulie 2008

Vânzările producătorului auto japonez Mazda pe piaţa românească au crescut cu 369% în primele şase luni ale anului, la 1.351 unităţi, avansul fiind dat de modelele Mazda3, Mazda2 şi Mazda6, a anunţat, joi, reprezentanţa din România a constructorului auto.  De asemenea Mazda a cunoscut o creştere a numărului de livrări, în primul semestru, în toată Europa Centrală şi de Sud-Est (CSEE).
Astfel, constructorul auto japonez a livrat în CSEE 17.301 de unităţi, în primele şase luni, mai mult cu 26,7% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, se arată într-un comunicat al Mazda România. Dintre cele 14 state care compun Mazda CSEE, România se evidenţiază prin cea mai mare creştere. Dinamica volumului de vânzări Mazda în România pentru primul semestru din acest an este de 369%, la un total de 1.351 unităţi livrate. Topul celor mai bine vândute modele Mazda pe plan local este format din Mazda3 (472 maşini), Mazda2 (392 unităţi) şi Mazda6 (214 exemplare).
România este urmată de Slovacia, cu o creştere de 125% şi de Serbia (inclusiv Muntenegru) cu o creştere de 112%.

 

În termeni de creştere absolută, România se poziţionează din nou pe primul loc, cu 1.063 de unităţi vândute în plus în primul semestru din 2008 faţă de aceeaşi perioadă a anului anterior, devansând Slovacia (care a avut o creştere de 797 de unităţi) şi Ungaria (cu o creştere de 512 unităţi).

 

Din punct de vedere al volumelor, Mazda vinde cel mai bine în Austria, dintre toate cele 14 state CSEE, respectiv 7.949 vehicule comercializate în primele şase luni ale anului.
Austria este urmată de Ungaria, cu 1.815 unităţi şi o creştere de 39%, de Cehia, cu 1.773 unităţi şi o creştere de 81%, de Croaţia, cu 1.606 unităţi şi o creştere de 19%, şi de Slovenia, cu 879 unităţi şi o creştere de 45%.

 

Modelul care a contribuit în mod esenţial la creşterea vânzărilor în CSEE a fost Mazda2, cu 5.470 de unităţi livrate, echivalentul unei creşteri de 167% faţă de primele şase luni din 2007.

 

Modelul situat pe locul al doilea a fost Mazda3, cu 3.645 unităţi vândute, iar pe locul al treilea s-a clasat noua generaţie Mazda6, cu 3.786 maşini livrate în intervalul ianuarie-iunie 2008.

 

La nivelul celor 14 state CSEE au fost deschise 23 de noi showroom-uri care au crescut numărul total de puncte de vânzare Mazda la 253 în întreaga regiune.
Investiţiile totale pentru extinderea activităţii în CSEE au fost de 27 de milioane de euro în ultimul an.

Alte articole

Ooni Koda
© Copyright 2024 BaniSiAfaceri

Web Design by Dow Media | Gazduire Web by SpeedHost.ro