Vanzarile Ford din Romania au crescut cu peste 37%

3 iulie 2008

Vânzările Ford pe piaţa românească au crescut cu 37,7% în primul semestru, comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut, la 12.078 unităţi, cele mai bine vândute modele fiind Focus, Fiesta şi Transit, a anunţat, joi, importatorul mărcii în România, compania Romcar. "Vânzările primelor şase luni sunt în concordanţă cu estimările noastre, obiectivul pe care ni l-am propus pentru acest an fiind de 26.000 unităţi. Suntem încrezători că vom atinge acest volum, având în vedere faptul că reţeaua Romcar se va dezvolta semnificativ în decursul acestui an", a declarat, într-un comunicat remis, joi, agenţiei MEDIAFAX, directorul general Romcar, Gabriel Bondarenco.
           

Prin atingerea obiectivului de vânzări menţionat, livrările mărcii ar putea creşte cu 20% în acest an faţă de 2007.
           

Romcar vizează de asemenea o cifră de afaceri de 340 milioane euro în acest an, în creştere cu aproape 24% faţă de exerciţiul financiar precedent.
           

Importatorul precizează că rezultatele din primul semestru al acestui an sunt foarte apropiate de cele de pe întreg anul 2006, când au fost livrate 12.844 unităţi în România.
          

Cel mai bine vândut model al Ford în România, Focus, a înregistrat 4.321 livrări, în creştere cu 119% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. Modelul situat pe locul al doilea, Fiesta, a fost vândut în 2.893 exemplare, iar modelul clasat pe locul al treilea, vehicului comercial Transit, a avut 2.373 de livrări.
           

"Situaţia lunară a vânzărilor acestui an relevă faptul că în luna iunie au fost comercializate cele mai multe unităţi, 2.516, în creştere cu 67,73% faţă de iunie 2007", se mai arată în comunicat.
           

În prezent reţeaua Romcar cuprinde 37 de showroom-uri şi 37 de ateliere de service autorizate la nivel naţional.
          

 Romcar îşi păstrează obiectivele privind extinderea reţelei şi consolidarea relaţiei cu partenerii existenţi, urmând ca la finalul anului reţeaua să fie reprezentată prin 45 de locaţii care vor asigura prezenţa mărcii Ford în marea majoritate a judeţelelor ţării.
           

Romcar este reprezentantul mărcii Ford în România din anul 1992 şi aduce pe piaţa românească 14 modele Ford, atât din gama autoturismelor, cât şi din cea a autovehiculelor comerciale uşoare. Ford Motor Company este unul din liderii industriei mondiale de automobile, activităţile sale de producţie şi distribuţie desfăşurându-se pe mai mult de 200 de pieţe, din şase continente.

Alte articole

Ooni Koda
© Copyright 2024 BaniSiAfaceri

Web Design by Dow Media | Gazduire Web by SpeedHost.ro