Vanzarile de autovehicule Dacia au crescut cu 16,6% in primele 5 luni

16 iunie 2008

Vânzările de autovehicule Dacia, la nivel global, s-au cifrat la 103.423 unităţi în primele cinci luni din 2008, în creştere cu 16,6 la sută comparativ cu perioada similară din 2007 (88.734 unităţi), înregistrând cea mai importantă dinamică dintre mărcile grupului Renault, care a înregistrat o creştere pe ansamblu de 5,5 la sută, conform datelor publicate vineri de constructorul francez. La automobile, Dacia a avut o creştere a vânzărilor de 13,9 la sută, la 96.214 unităţi, iar la vehicule utilitare (Logan Van şi Pickup) de 70,1 la sută, la 7.209 unităţi.

În mai 2008, vânzările Dacia au scăzut cu 21,6 la sută la nivel global, respectiv cu 26 la sută la autoturisme, dar au crescut cu 62 la sută la utilitare, situându-se la 19.407 unităţi, din care 17.372 autoturisme. În Europa, vânzările Dacia au cunoscut o diminuare în mai de 18,3 la sută.

 

Pe luna mai, vânzările Renault în întreaga lume au crescut cu 4,7 la sută, iar cele ale Renault Samsung Motors cu 1,1 la sută.

În primele cinci luni, grupul Renault a vândut, sub cele trei mărci din portofoliu - Renault, Dacia şi Renault Samsung Motors - un număr de 1,088 milioane de vehicule, cu 5,9 la sută mai mult faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut.
Vânzările de autoturisme ale grupului au urcat cu şapte procente, la 920.318 unităţi, iar volumul vehiculelor comerciale uşoare comercializate a urcat cu 0,1 procente, la 167.825 unităţi.

 

În mai 2008, grupul Renault a comercializat 219.801 de autovehicule, în creştere cu 1,1 la sută faţă de perioada similară a anului trecut. Vânzările de autoturisme s-au majorat cu 0,7 la sută, la 184.496 unităţi, iar cele de utilitare au crescut cu trei procente, la 35.305 de unităţi.

 

ROMPRES

Alte articole

Ooni Koda
© Copyright 2024 BaniSiAfaceri

Web Design by Dow Media | Gazduire Web by SpeedHost.ro