Van Groningen: Daca Statul se imprumuta pentru consum nu este bine

18 iulie 2007

Presedintele Raiffeisen Bank, Steven van Groningen, considera ca nu este firesc ca statul sa se imprumute pentru consum, cum ar putea fi cazul sistemului public de pensii, care necesita fonduri suplimentare destinate majorarii pensiilor. "Nu mi se pare potrivit sa imprumut bani pentru cheltuielile curente, precum cele privind pensiile de stat. Un imprumut pentru infrastructura, drumuri, poduri, care dupa aceea va aduce beneficii, este altceva', a declarat, miercuri, pentru ROMPRES, presedintele RZB, intrebat despre posibile surse de finantare a bugetului de stat pentru majorarea pensiilor din sistemul public.
         
Van Groningen apreciaza ca in Romania sistemul de pensii facultative a fost intarziat cu 10 ani, iar bancile nu vor putea fi institutii de caritate, care sa sustina sistemul de stat.
           
"Daca din cauza sistemului legislativ am intarziat 10 ani cu pensiile private, nu putem cere bancilor sa ajute sistemul de pensii de stat. Ne pare rau, dar nu putem face asta", a subliniat presedintele RZB, intrebat despre o posibila emisiune de titluri destinata special finantarii sistemului public de pensii.
          
RZB a anuntat, miercuri, lansarea propriului fond de pensii, Raiffeisen Acumulare, administrat de Raiffeisen Asset Management, care a primit autorizarea din partea CSA sa administreze fonduri de pensii facultative.
         
Oficialii Raiffeisen considera ca stimulentele fiscale pentru angajatori si angajati sunt mult mai importante decat oricare alte masuri pentru dezvoltarea sitemului de pensii privat in Romania, care este mult in urma celorlalte tari membre UE in domeniu.
           
"Credem ca este important sa se inteleaga si faptul ca stimulentele fiscale trebuie sa fie mai consistente, apropiate de tarile occidentale. Legiuitorul ar trebui sa se gandeasca mai mult la nivelul de deductibilitate de 200 de euro pe an pentru angajator si de 200 de euro pentru angajat. E important ca Parlamentul si Guvernul sa inteleaga ce inseamna sistemul de pensii facultative", a spus Mihai Ion, presedinte al Raiffeisen Asset Management.

Rompres
         

Alte articole

Ooni Koda
© Copyright 2024 BaniSiAfaceri

Web Design by Dow Media | Gazduire Web by SpeedHost.ro