Vacanta de Paste - 35.000 de turisti vor alege strainatatea iar 80.000 sunt patrioti!

24 martie 2008

Numărul turiştilor români care îşi vor petrece mini-vacanţa de Paşte în străinătate va creşte cu 25 -30% în 2008, circa 35.000 de turişti urmând să opteze pentru pachete turistice din Grecia, Bulgaria sau Israel, potrivit estimărilor Asociaţiei Naţionale a Agenţiilor de Turism (ANAT). Numărul turiştilor autohtoni care vor rămâne în ţară va ajunge la 80.000, un nivel comparabil cu cel de anul trecut, cele mai căutate destinaţii pentru turismul intern fiind Litoralul şi Delta Dunării.
          
 "Anul acesta, Grecia şi Bulgaria vor fi cele mai căutate destinaţii externe, urmate de Turcia şi Israel. Cred că în acest an Bulgaria va pierde teren, deoarece turiştii români s-a putea să prefere Litoralul românesc. Acest lucru se explică şi pentru că sezonul va fi deschis mai devreme cu ocazia Summitului NATO", a explicat Traian Bădulescu, purtător de cuvânt la ANAT.
            Românii care pot alege să petreacă Paştele în Bulgaria vor trebuie să cheltuiască până la 35 de euro pe noapte la hoteluri de trei stele la Balcik, sau 84 de euro pe noapte la hoteluri de trei stele din Albena, pentru sejururi de cinci nopţi, cu demipensiune, în timp ce pentru patru nopţi în insula grecească Corfu tarifele pot ajunge până la 189 de euro de persoană sau 118 de euro pentru un sejur de trei zile în cameră dublă cu mic dejun la Salonic.
            Turiştii pot alege şi sejururi de Paşte în locaţii exotice, precum Egipt, unde preţurile variază între 641 şi 1.379 de euro, cu deminpensiune sau all inclusive, sau Tunisia, unde sejururile ajung până la 552 de euro de persoană, la hoteluri de cinci stele, all inclusive.
            Pentru un sejur în ţară, turiştii români vor trebui să cheltuiască 375 de lei la hoteluri de trei stele la Predeal, cu masa de Paşte inclusă în preţ, sau pot alege Marea Neagră, unde un sejur de trei zile la un hotel de patru stele poate ajunge până la 655 de lei de persoană.
            În staţiunile balneare tarifele ajung până la 359 de lei pentru un sejur de trei nopţi, cu masa festivă de Paşte şi toate mesele incluse, la hoteluri de două stele, respectiv 290 de lei de persoană la hoteluri de trei stele, cu masa festivă de Paşte inclusă.
            Pensiunile vor fi şi ele le mare căutare de Paşte, fiind disponibile oferte în toate regiunile ţării. Tarifele pentru sejururile la mănăstirile din Moldova pentru această perioadă, în funcţie de condiţiile oferite (2, 3 sau 4 margarete sau stele), sunt cuprinse între 120 şi 220 lei pe zi, cazare, demipensiune şi masa festivă de Paşti sau până la 65 lei/zi/persoană în care sunt incluse cazarea cu acces la bucătărie şi celelalte utilităţi.
            La pensiunile din Apuseni preţurile vor ajunge până la 360 de lei de persoană pentru un sejur de trei nopţi, în care sunt incluse trei nopţi de cazare, trei mese pe zi şi masa festivă de Paşte.
            Pachetele turistice în Delta Dunării ajung până la 550 de le de persoană pentru sejururi de patru zile, trei nopţi. Pachetul de servicii cuprinde transferul, cazarea la pensiune, fiecare cameră cu baie proprie şi televizor, pensiune completă, şi excursii pe bălţile şi ghiolurile din Delta Dunării cu catamaran sau lotci pescăreşti.ROMPRES/

Alte articole

Ooni Koda
© Copyright 2024 BaniSiAfaceri

Web Design by Dow Media | Gazduire Web by SpeedHost.ro