Uraganul economic anunțat de bănci | Ratele cresc la stele | Musk anunță concedieri | Cristian Sima

8 săptămâni la rând bursele au scăzut, iar săptămâna trecută am avut o revenire de 6.5% pe toți indicii. Această creștere s-a bazat pe impresia investitorilor că cel mai de jos prag a fost atins deja. După săptămâna de creșteri, săptămâna aceasta a început puțin mai rău. A fost anunțată o ridicare de dobânzi de 0.5% la fiecare întâlnire FOMC. Lumea își face calcule și se gândește cu teamă că la o inflație de 2 cifre, vom avea și dobânzi la fel. Și în România, ROBOR a ajuns la 6,01%. În US, s-au creat neașteptate de multe locuri de muncă în mai: 390 de mii față de 135 de mii, cât erau estimările. Când șomajul scade, inflația crește - așa arată statisticile economice. Salariile nu pot să crească în același ritm cu inflația care se apropie de 9%. Core inflation (coșul minim fără mâncare și energie) a rezultat mult mai bun - 4.9%, prima citire sub 5%. Aurul a avut un reviriment de doar 2 zile și apoi a continuat scăderea. Grâul, pentru că vine recolta din iulie, a scăzut și el de la 1300 la 1050 / suta de busheli și poate ajunge sub 1000. Sfatul meu este să cumpărați grâu pe fiecare scădere. Cea mai mare parte a agricultorilor din Rusia și Ucraina, acum, sunt temători că nu au unde să își vândă grâul. ”Samsarii” iau grâul, îl depozitează și îl vor vinde la peste 1500. Bushelul este cantitatea de măsură pentru toate cerealele listate la Londra și Chicago. Exact acum 100 de ani, prețul grâului în Europa se stabilea la Brăila. Acum nu mai e nimic acolo. Brăila a fost, în perioada interbelică, un centru financiar foarte important pentru cereale. În afară de Franța, Occidentul, acum 100 de ani, nu avea țări mari producătoare de cereale. Este păcat că nu mai sunt listate produse futures pe nicio bursă de România. Niciun futures nu mai este de găsit, nici măcar cel pe Dow Jones pe care l-am adus în România între 2010 și 2013.

Vino în comunitatea Feed your Greed SUBSCRIBE
https://www.youtube.com/channel/UCWgk87pKcNHragGsV2WIh5w

Vezi și episodul despre suport și rezistență

Mă puteți găsi și aici:
Facebook https:https://www.facebook.com/cristian.sim...
Instagram https://www.instagram.com/cristiansim...
Linkedin: https://www.linkedin.com/in/cristian-...
Iar restul de videos pe canalul meu de YouTube unde postez cel puțin săptămânal.
https://www.youtube.com/channel/UCWgk87pKcNHragGsV2WIh5w
Comandă cele două volume "Marea spovedanie a brokerului fugar" - despre momentul WBS, cât și despre alte subiecte economice și social-culturale.
Cărțile pot fi achiziționate de aici
https://www.cristiansima.ro/store/

Află mai multe despre proiectul crypto Celindra de aici:

Home Page

#adr #nyse #finance #fed #investment #trading #cryptomarket #macroeconomie #cristiansima #wallstreet #brokerulfugar #inflatie #stagflatie #bitcoin #actiuni #bursa #Investitiibursa


Video - Uraganul economic anunțat de bănci | Ratele cresc la stele | Musk anunță concedieri | Cristian Sima


Sursa: Cristian Sima Feed your Greed

 

Alte articole

Ooni Koda
© Copyright 2024 BaniSiAfaceri

Web Design by Dow Media | Gazduire Web by SpeedHost.ro