Trenduri si statistici

Uniqa ca cumpara integral Unita Vienna Insurance Group

Grupul austriac Uniqa intenţionează să achiziţioneze integral compania Unita Vienna Insurance Group, după ce a ajuns, miercuri, la un acord cu proprietarul asigurătorului român, o altă companie austriacă, Vienna Insurance Group, a anunţat, joi, Uniqa. Tranzacţia trebuie să fie aprobată de autorităţile de supraveghere şi ar putea fi încheiată până la sfârşitul lunii septembrie 2008, se arată într-un comunicat al Uniqa. "Cu Unita, grupul Uniqa îşi consolidează poziţia în zona Europei Centrale şi de Est. Cu o populaţie de 22 milioane de locuitori, România se numără printre cele mai mari pieţe din regiune, cu un potenţial ridicat de creştere", a declarat, în comunicat, directorul general al Uniqa, Konstantin Klien.
          

În urma tranzacţiei, Uniqa, care a încheiat şi un acord de preluare a controlului companiei Astra Asigurări, devine al patrulea jucător pe piaţa românească a asigurărilor.
          

 "Uniqa poartă negocieri cu acţionarul majoritar al Astra pentru preluarea integrală a companiei", se precizează în comunicatul grupului asutriac.
          
 Înfiinţată în anul 1990, Unita a fost preluată de Vienna Insurance Group în 2001.

Alte articole

Video

Care-i treaba cu CISS? Merită banii sau e doar marketing?

22 octombrie 2026

#hp #CISS #printer Imprimanta o găsești aici: https://www.hp.com/ro-ro/printers/smart-tank.html?jumpid=sv_ro_mu_mk_ot_cm019766_co_ot_pr&utm_source=social_video&utm_medium=multiple&utm_campaign=roq4smarttank Magazinul nostru de gadget-uri – https://gb.ro/ Pasionat de sport? – https://winwin.fit/ URMĂREȘTE-NE ȘI AICI: Facebook: https://www.facebook.com/Cavaleria.ro/…

Ai o afacere, îți promovezi brandul personal sau reprezinți o instituție publică?

Publică un articol, comunicat, publireportaj sau anunț, inclusiv un anunț de angajare, cu imagini și linkuri utile. Materialul poate fi descoperit de cititori și prin motoarele de căutare.

Publică materialul tău pe BaniSiAfaceri

Servicii digitale pentru afacerea ta

Descoperă soluțiile dezvoltate pentru promovare, găzduire web, comunicare și administrarea afacerii tale online.