Unii dintre cei mai mari cercetători, experți si scriitori de renume vor oferi liderilor și oamenilor de business prezenți la Conferința „Learning Tapestry

1 iunie 2024

Learning Tapestry. The Future of Education, care va avea loc pe 5 și 6 iunie la București reprezintă o oportunitate de învățare pentru antreprenori și lideri care înțeleg importanța dezvoltării unor abilități esențiale azi, în mediul alert si extrem de dinamic, precum: gândirea sistemică, adoptarea unui stil de leadership empatic, construirea și dezvoltarea rezilienței în organizații și companii, importanța unei forme de educație socio-emoțională, care susține învățarea experiențială și lucrul în echipă.

„Modul în care lumea s-a transformat în ultimii zeci de ani, interconectivitatea, rapiditatea cu care se produc schimbări radicale, accesul la abundența de informație care, de multe ori, nu mai trece de niciun filtru înainte de a ajunge în spațiul public, modificările sistemelor de valori, reevaluarea a ceea ce înseamnă calitatea vieții, cât și reacția oamenilor, comunităților și umanității în general la toate acestea au condus la concluzia că cetățeanul din viitor, pentru a fi un om fericit și echilibrat, are nevoie să dezvolte un set de atitudini și comportamente universal valabile - atenție, reziliență, compasiune, implicare, curiozitate, înțelepciune, curaj, conștientizare, abilitatea de a fi sprijin pentru alții”, explică Doina Grigoraș, facilitator în educație socio-emoțională și etică, Fundația Verita.

Liderii pasionați de construirea de afaceri trebuie să fie capabili să își regândească relațiile cu angajații lor, uneori de mai multe ori pe parcursul ciclului de viață al afacerilor lor, în același timp păstrând valorile pe care doresc să le urmeze comunitatea.

Pe de altă parte, rolul antreprenorului a devenit mai complex decât acela de a construi o afacere si a o consolida: trebuie să înțeleagă interdependența mediului de afaceri și valoarea lui în societate, să-si construiască echipe reziliente și stabile din punct de vedere emoțional, pe care să le conducă prin compasiune.

„Acest eveniment este conceput pentru factorii de schimbare, în care aceștia se vor angaja într-o serie de experiențe care le vor oferi instrumentele de care au nevoie pentru a crea o transformare personală, reală și sistemică. Participanții se vor implica într-o serie de conversații semnificative cu experți internaționali, scriitori, și cercetători în neuroștiință”, explică Richard Joannides, fondatorul Școlii Internaționale Verita și organizatorul conferinței Learning Tapestry. The Future of Education.

„Invitația Verita Foundation de a ne alătura, în calitate de parteneri la conferința „Learning Tapestry, The Future of Education”, ne onorează. Suntem încântați că în echipa Verita International School & Kindergarten am descoperit un partener de încredere alături de care vom oferi fiecărei familii din suburbia completă Amber Forest și în întreaga zonă de nord a capitalei, oportunitatea de a avea acces la o experiență educațională unică. Parteneriatul evidențiază valorile comune pe care le împărtășim și angajamentul companiei Alesonor de a dezvolta comunități sustenabile, care oferă facilități și servicii de înaltă calitate pentru un stil de viață durabil, și un mediu educațional remarcabil.”, a declarat Alex Skouras, Co-Founder & Managing Partner Alesonor.

În cadrul conferinței, oamenii de business și liderii vor întâlni experți internaționali precum Dr. BJ Miller - expert în bunăstare holistică și construirea unei vieți cu sens; Dr. Maurice J. Elias - expert internațional în dezvoltare socio-emoțională și comportamentală, Universitatea Rutgers (SUA), Christa Tinari – lider educațional, trainer internațional în educație socio-emoțională, The Garisson Institute (SUA); Ryder Delaloye - Director Asociat pentru SEE Learning® (învățare socio-emoțională și etică), Universitatea Emory (SUA); Timothy Harrison - Director Asociat pentru CBCT® (Antrenarea compasiunii în abordare cognitivă), Universitatea Emory (SUA).

Dave Snowden, expert internațional în strategie organizațională, guvernamentală și de business, va explora provocările emergente cu care se confruntă liderii, educatorii și alți membri ai societății. Dave Snowden este fondatorul Centrului Cynefin pentru complexitate organizațională, care ajută guvernele și organizațiile să înțeleagă și să abordeze complexitatea mediului în care activează. Prin munca sa, Dave ajută guverne, instituții publice, companii și organizații să ia decizii în cunoștință de cauză și să navigheze în mod eficient printre provocările viitoare.

„Sistemele de rezistență se adaptează prin schimbări constante în timp și s-ar putea să te uiți la ele 10 ani mai târziu și să spui că nu mai este aceeași companie. De fapt, este; are o identitate continuă în timp. Așadar, reziliența constă în crearea unei companii sau a unei organizații care poate supraviețui unor evenimente pe care nu le poți anticipa în prezent. Există o serie de lucruri pe care le poți face în calitate de lider și care te vor face pe tine și organizația ta reziliente, iar pe primul loc este gândirea anticipativă”, explică Dave Snowden.

Evenimentul este organizat de Fundația Verita, Școala Internațională Verita și Centrul pentru Științe Contemplative și Etică bazată pe Compasiune al Universității Emory (Atlanta, SUA) și va aprofunda subiecte precum reproiectarea curriculum-ului și a pedagogiei, învățarea socio-emoțională și compasiunea în educație, automatizarea în învățare, adaptarea la noile cerințe ale pieței muncii, sustenabilitatea mediului înconjurător.

Biletele pot fi achiziționate de pe pagina evenimentului: https://learningtapestry.ro/#tickets


Articol furnizat de KomuniK - Comunicate de presa

Alte articole

Ooni Koda
© Copyright 2024 BaniSiAfaceri

Web Design by Dow Media | Gazduire Web by SpeedHost.ro