Ungaria fara blugi: Levi Strauss isi inchide fabrica

Producătorul american de îmbrăcăminte Levi Strauss a anunţat vineri că îşi închide la sfârşitul lui iunie uzina din Ungaria, ceea ce va duce la disponibilizarea a 549 de salariaţi, din cauza capacităţii de producţie prea mare, relatează AFP.  "În Europa, în Orientul Mijlociu şi Africa de Nord, compania are mai multe capacităţi de producţie decât permite cererea, acesta fiind motivul pentru care va fi închisă uzina de la Kiskunhalas", a declarat, pentru AFP, purtătorul de cuvânt al grupului, Tamas Torba.

Cele două uzine din Polonia şi Turcia sunt suficiente pentru ca Levi Strauss să asigure aprovizionarea pieţei europene, a adăugat Torba.

Compania a semnat cu reprezentanţii personalului, la sfârşitul negocierilor de luna aceasta, un acord cu privire la închiderea uzinei din Ungaria.

Producţia de blugi de la Kiskunhalas, la 150 kilometri de Budapesta, a companiei americane începuse în 1988.

Alte articole

Ooni Koda
© Copyright 2024 BaniSiAfaceri

Web Design by Dow Media | Gazduire Web by SpeedHost.ro