Trenduri si statistici

Una din cinci banci din Rusia ar putea disparea in urma crizei financiare

Criza din sectorul de creditare ar putea duce la dispariţia a 20% dintre băncile din Rusia, în condiţiile în care unele vor fi preluate de instituţii financiare mai puternice, iar altele vor da faliment, potrivit participanţilor la un forum privind sistemul bancar rusesc, organizat la Londra. Criza a dus deja la consolidarea forţată a sectorului bancar din Rusia, care include peste 1.000 de instituţii financiare, transmite Reuters. Bănci de stat au preluat patru din primele 50 de mari instituţii de credit, iar un bancher de rang înalt a declarat în octombrie că peste 100 de bănci caută cumpărători.

În 2010, ar putea rămâne circa 800 de bănci, a spus Natalia Nikolieva, de  a divizia din Rusia a Citigroup.

Şeful Consiliului naţional bancar din Rusia, AnatoliI Aksakov, a spus că 900-1.000 de bănci vor supravieţui crizei, el adăugând că amploarea pierderilor este greu de anticipat.

"Nu este posibil ca toate băncile să reziste crizei", a arătat Bella Zlatkis, director general adjunct la Sberbank, cea mai mare bancă din Rusia.

Circa 495 de bănci, respectiv o treime din total, au dat faliment sau şi-au pierdut independenţa în urma crizei financiare care a avut loc în Rusia în 1998.

Decizia guvernului rus de a sprijini o bancă va depinde de deficitul de servicii financiare în anumite regiuni. Astfel, Executivul va fi nevoit să susţină şi bănci care nu merită un astfel de ajutor, a spus Nikolaieva.

Băncile mici vor avea cele mai reduse şanse de supravieţuire, potrivit unui vot organizat la conferinţă, peste jumătate dintre participanţi considerând că multe astfel de instituţii vor fi preluate în 2009.

Alte articole

Video

Care-i treaba cu CISS? Merită banii sau e doar marketing?

22 octombrie 2026

#hp #CISS #printer Imprimanta o găsești aici: https://www.hp.com/ro-ro/printers/smart-tank.html?jumpid=sv_ro_mu_mk_ot_cm019766_co_ot_pr&utm_source=social_video&utm_medium=multiple&utm_campaign=roq4smarttank Magazinul nostru de gadget-uri – https://gb.ro/ Pasionat de sport? – https://winwin.fit/ URMĂREȘTE-NE ȘI AICI: Facebook: https://www.facebook.com/Cavaleria.ro/…

Ai o afacere, îți promovezi brandul personal sau reprezinți o instituție publică?

Publică un articol, comunicat, publireportaj sau anunț, inclusiv un anunț de angajare, cu imagini și linkuri utile. Materialul poate fi descoperit de cititori și prin motoarele de căutare.

Publică materialul tău pe BaniSiAfaceri

Servicii digitale pentru afacerea ta

Descoperă soluțiile dezvoltate pentru promovare, găzduire web, comunicare și administrarea afacerii tale online.