Credit Europe Bank România a lansat o platformă pentru plata automată a facturilor, prin acest serviciu plăţile putând fi făcute direct din contul curent al clienţilor corporate, doar în baza listei cu facturi emise şi transmise de către furnizor. "Prin lansarea noului produs Direct IMM, clienţii noştri au acum posibilitatea să plătească facturile către furnizori (distribuitori, producători), la o dată prestabilită, fără a fi necesară deplasarea la bancă", a declarat, într-un comunicat, Cemal Yildirim, vicepreşedinte adjunct pentru divizia IMM din cadrul Credit Europe Bank România. Produsul are ca principal scop plata facturilor emise de către furnizori clienţilor IMM. Serviciul se adresează furnizorilor de bunuri şi servicii, se arată în comunicatul Credit Europe Bank România. Produsul poate avea ataşată o linie de credit care va permite clienţilor IMM eligibili să efectueze plata facturilor către furnizorii care beneficiază de noul serviciu, fără a-şi utiliza sursele proprii sau apela la altă finanţare.
Beneficiarii eligibili pentru noul produs cu linie de credit ataşată sunt IMM, stabile din punct de vedere financiar, care nu sunt înregistrate cu credite restante sau cu incidente de plată în Centrala Incidentelor de Plăţi şi care derulează activitate comercială, pe baza de contract valabil cu furnizorii cu care banca are semnată o convenţie de lucru.
Clientul IMM va putea folosi facilitatea Direct IMM cu unul sau cu mai mulţi furnizori, pentru fiecare dintre aceştia având un cont curent dedicat.
Credit Europe Bank, fosta Finansbank România, are o reţea de circa 115 sucursale şi agenţii, deservind peste 400.000 de clienţi persoane fizice şi companii.
Web Design by Dow Media | Gazduire Web by SpeedHost.ro