Brokerul de credite IpoteciDirect mizează pe o valoare a creditelor intermediate de 18 milioane euro în acest an, după ce a intermediat deja împrumuturi de 2,7 milioane euro în primele două luni de activitate, a anunţat, marţi, compania. Rata de aprobare a dosarelor gestionate de brokerul de credite este de 81%, peste media pieţei, de 70%.
Până în 2012 compania vrea să atingă o cotă de piaţă de 8% şi să intermedieze credite de 600 milioane euro, susţin reprezentanţii companiei.
"În prezent, numai patru din 100 de români apelează la un consultant financiar, faţă de pieţele dezvoltate din Europa unde ponderea este cuprinsă între 40 şi 70%. Conform estimărilor IpoteciDirect, ponderea intermedierilor de credite urmează să crească de la 7-8% în 2009 la aproximativ 20% în următorii patru ani", a spus analistul financiar al companiei, Raluca Dobre.
Compania vrea să deschidă două noi centre ipotecare în Bucureşti în acest an, iar din 2009 intenţionează să-şi extindă reţeaua la nivel naţional, urmând să deschidă 16 centre ipotecare până în 2012.
Newsin
Web Design by Dow Media | Gazduire Web by SpeedHost.ro