Ciudăţenii pe coasta Pacificului. Imaginaţi-vă că cineva ar turna tone de cafea şi lapte în ocean, iar valurile s-ar comporta cu strania compoziţie ca un gigant blender. Rezultatul ar fi tone de spumă care ar pluti deasupra oceanului ca deasupra unei ceşti de cappuccino. Şi dacă agitaţia ar fi mare, atunci cu siguranţă spuma ar da şi pe lângă. Aproximativ acelaşi lucru s-a petrecut pe coasta nordică a Sydney-ului, care s-a transformat dintr-o dată într-o Coastă de Cappuccino. Spuma a înghiţit întreaga plajă şi jumătate din terenul ocupat de clădirile din apropierea coastei, inclusiv centrul de salvamari. Peisajul din Yamba, New South Wales, a devenit în urma acestei întâmplări cel puţin ciudat, aşa cum se poate vedea din fotografii.
Într-o singură clipă, un grup de surferi a fost înghiţit de o baie gigantică de spumă, în timp ce se pregăteau să prindă doar un simplu val. Spuma era atât de uşoară încât tinerii puteau să o sufle de pe mâini şi să o privească cum pluteşte.O suprafaţă enormă din Pacific a fost cuprinsă de fenomenul care nu a mai avut loc de mai bine de trei decenii. Oamenii de ştiinţă au explicat că spuma s-a creat din impurităţile existente în ocean, cum ar fi sarea, chimicale, plante moarte sau peşti descompuşi. Toate au fost amestectate de curenţii puternici care au dus la formarea unor baloane ca de săpun. Cu ajutorul valurilor, aceste baloane s-au lipit formând o spumă compactă, împinsă de curenţi către ţărm.
Este acelaşi efect pe care îl obţii când vrei să faci un milk shake într-un blender”, a explicat un expert marin. „Cu cât agiţi mai mult, cu atât se creează mai multă spumă”. În acest caz, furtunile de pe Coasta New South Wales şi cele din nordul Queensland-ului au dat naştere unor curenţi foarte puternici. Aceştia au angrenat în mişcarea lor şi o întindere de apă unde se aflau cantităţi mari de substanţe care au dus la formarea „bulelor de cappuccino”.www.antena3.ro
Web Design by Dow Media | Gazduire Web by SpeedHost.ro