Tu stii cat costa apelurile tale?

6 noiembrie 2007

Utilizatorii de telefonie din Romania nu stiu cat platesc pentru serviciile oferite si detin putine informatii sau deloc despre oferta furnizorului de telefonie fixa pe care il folosesc, potrivit unui studiu realizat de Autoritatea Nationala de Reglementare in Comunicatii si Tehnologia Informatiei. In cazul telefoniei mobile, dintre cei 405 de utilizatori intervievati, 231 au afirmat ca stiu exact cat platesc. Dintre acestia, 179, adica 77.49% au indicat de fapt un pret incorect, mai mic decat suma platita in realitate, arata studiul Autoritatii Nationale de Reglementare in Comunicatii si Tehnologia Informatiei (ANRCTI) realizat impreuna cu consultantul sau, TASC Strategic Consulting.

In ceea ce priveste telefonia fixa, 31% dintre utilizatorii intervievati au declarat ca au putine informatii sau deloc despre preturile si oferta furnizorului de telefonie fixa pe care il folosesc, in timp ce 53% au foarte putine informatii sau deloc despre ofertele celorlalti furnizori de pe piata, potrivit cercetarii.

Analiza-diagnostic, realizata de TASC Strategic Consulting, a relevat faptul ca utilizatorii de telefonie fixa se confrunta cu o multitudine de tarife care creeaza confuzie si reduc transparenta. Spre exemplu, un operator de telefonie fixa comercializeaza apelurile de voce in Romania la nu mai putin de opt preturi diferite, in functie de distanta, destinatie si interval orar.

Acelasi lucru se intampla si in cazul telefoniei mobile - un operator de telefonie mobila comercializeaza serviciile de voce pentru cartele preplatite folosind sapte planuri tarifare, fiecare plan tarifar continand intre patru si sase tarife pentru apeluri nationale. In cazul abonamentelor, acelasi operator furnizeaza serviciile nationale de voce in nu mai putin de 26 planuri tarifare, majoritatii acestor planuri putandu-le fi asociate combinatii de unu la patru din cele 12 extraoptiuni disponibile. Mai mult, unele dintre extraoptiuni sunt comercializate la preturi diferite in functie de valoarea abonamentului, altele sunt legate in combinatii in scara, in timp ce in cadrul fiecaruia din cele 26 de planuri tarifare exista cel putin 2 tarife diferite pentru apeluri nationale.

"Complexitatea pachetelor si schemelor de tarife oferite utilizatorilor finali (planuri tarifare multiple, tarife pentru apeluri diferite in retea / in afara retelei, catre retele mobile / catre retele fixe, in orele de varf / in afara orelor de varf, in functie de destinatie, catre numere favorite) ii aduce pe acestia in imposibilitatea de a-si controla cheltuielile cu serviciile de comunicatii si ii indeparteaza tot mai mult de la adoptarea unor decizii informate privind alegerea furnizorului sau chiar privind comportamentul de consum", se arata in studiul ANRCTI.

Tinand cont de rezultatele acestor studiilor, Autoritatea Nationala de Reglementare in Comunicatii si Tehnologia Informatiei  isi propune ca unul dintre obiectivele strategice de reglementare pentru urmatorii trei ani sa fie crearea unui mediu in care informatiile privind disponibilitatea, conditiile ofertei si preturile serviciilor sa fie transparente, simplu de accesat si la indemana tuturor cetatenilor. Aceste aspecte vor fi discutate in cadrul unei conferinte internationale, pe 13 noiembrie. "Tot atunci vor fi prezentate si si celelalte disfunctii ale pietei de comunicatii pe care vom incerca sa le remediem in urmatorii trei ani", a declarat presedintele ANRCTI, Dan Georgescu.

ANRCTI considera ca imbunatatirea gradului de informare a utilizatorilor si diminuarea complexitatii tarifelor la vanzarea cu amanuntul contribuie la cresterea puterii de negociere a consumatorilor, care vor putea astfel sa isi apere mai bine interesele. De asemenea, o mai mare transparenta in ceea ce priveste nivelurile comparative ale tarifelor, in functie de tipul ofertei sau in functie de profilul traficului, este de natura sa ajute cetatenii in realizarea alegerilor de consum pe criterii rationale.

Studiul a fost facut de ANRCTI, impreuna cu consultantul sau, TASC Strategic Consulting, in vederea realizarii Documentului de pozitie privind Strategia de reglementare a sectorului comunicatiilor electronice din Romania pentru perioada 2007-2010. Documentul de pozitie privind strategia de reglementare a sectorului comunicatiilor electronice din Romania pentru perioada 2007-2010 va fi supus consultarii publice pe site-ul ANRCTI si va fi dezbatut impreuna cu reprezentantii industriei in data de 13 noiembrie 2007 in cadrul Conferintei anuale internationale a ANRCTI "Reforma reglementarii comunicatiilor: in cautarea strategiei castigatoare".

Studiul in randul utilizatorilor finali a fost realizat pe un esantion de 405 utilizatori de servicii de telefonie mobila si 379 de utilizatori de servicii de telefonie fixa, persoane fizice, cu varsta peste 16 ani, din mediul rural si urban. Studiul a fost desfasurat in perioada 16 - 23 aprilie 2007, de catre Gallup Organization Romania.

NewsIn

Alte articole

Ooni Koda
© Copyright 2024 BaniSiAfaceri

Web Design by Dow Media | Gazduire Web by SpeedHost.ro