BCR va fi cea mai eficientă bancă din grupul Erste Bank după încheierea procesului de restructurare a instituţiei de credit, care prevede printre altele reducerea numărului de angajaţi la 8.200 de persoane în acest an, a declarat directorul general al grupului austriac, Andreas Treichl. "Programul de reducere a numărului de angajaţi la 8.200 de persoane în sfârşitul anului 2008 se desfăşoară cum am previzonat, şi nu văd în prezent nici un motiv pentru care ar trebui să existe întârzieri.Banca Comercială Română va fi cea mai eficientă bancă din grup", a afirmat Treichl. Numărul de angajaţi ai BCR a scăzut de la 11.091 de persoane în 2006 la 9.697 de persoane în 2007.
Costurile de restructurare ale BCR au fost de 28 de milioane de euro în 2006, de 68 de milioane de euro anul trecut, iar oficialii grupului estimează că vor totaliza circa 40 de milioane de euro în 2008, valoarea totală ajungând astfel la 136 milioane de euro.
Profitul net al grupului BCR, după plata intereselor minoritare, a urcat anul trecut cu 22,3%, la 924,8 milioane lei (276,5 milioane euro), iar câştigul fără includerea costurilor de restructurare a crescut cu 42%, la 362,1 milioane euro. În acelaşi timp, activele totale ale grupului au crescut cu 33,5% de la 47,43 miliarde lei (14,02 miliarde euro) în 2006 la 63,35 miliarde lei (17,56 miliarde euro) la finele anului trecut.
Erste Bank a obţinut anul trecut un profit net de 1,17 miliarde de euro, în creştere cu 26% faţă de 2006. Din cadrul grupului Erste Bank mai fac parte Erste Bank Ungaria, Erste Bank Croaţia, Erste Bank Serbia, Slovenska sporitel'na, Ceska sporitelna, JSC Erste bank din Ucraina şi Erste Bank Austria.
Web Design by Dow Media | Gazduire Web by SpeedHost.ro