Remi este o familie de jocuri de cărți ale cărei numeroase variante îl fac unul dintre cele mai cunoscute și mai jucate jocuri de cărți din lume.
Jocurile remi se bazează pe un mecanism simplu și un obiect simplu de joc. Mecanismul constă în extragerea de cărți dintr-o chetă și înlăturarea cărților nedorite din mână în altă chetă, din care pot fi extrase și cărți ulterioare, iar obiectul este formarea seturilor de trei sau patru cărți de același rang sau secvențe de trei sau mai multe cărți de aceeași culoare. Astfel de combinații se numesc fuziuni. Orice cărți rămase neamestecate în mâna unui jucător la sfârșitul jocului sunt numite piese „moarte” și se consideră penalizări.
Remi de bază se întoarce la începutul anilor 1900, când a fost descris sub denumiri precum cooncan, khun khan și colonel. Cele mai multe reguli ale remi sunt tipice, dar sunt supuse variațiilor locale, deoarece jucătorii tind să încorporeze în jocul lor caracteristici pe care le-au întâlnit în alte jocuri de același tip.
Familia remi
Deși modelul de bază al remi este prefigurat în anumite jocuri de cărămizi și cărți orientale, cum ar fi jocurile chinezești mah-jongg și cele japoneze hanafuda, cel mai vechi exemplu occidental de joc remi este jocul mexican de conquian din secolul al XIX-lea, iar America Latină a produs întotdeauna cei mai inventivi dezvoltatori de jocuri remi.
Numele de remi, inițial rhum, a apărut pentru prima dată în anii 1900 și a devenit generic pentru întregul grup. Jocurile remi s-au bucurat de o explozie de popularitate și dezvoltare în prima jumătate a secolului al XX-lea, culminând cu jocul extrem de elaborat canasta din anii 1950. O astfel de evoluție rapidă a dus la o varietate confuză de jocuri informale sub o varietate la fel de confuză de reguli și nume interschimbabile. Kalookie (ortografiat diferit) denotă orice formă de remi de bază jucat cu 104 cărți (un pachet dublat) plus jokeri.
Familia remi poate fi în general împărțită în tipuri pozitive și negative. În jocurile negative – prima dintre ramuri – jucătorii obțin doar puncte negative pentru căștile rămase neamestecate; fuziunile nu contează la nimic, așa că scopul general este să ieși cât mai curând posibil. În jocurile pozitive, fuziunile au scoruri pe plus, astfel încât scopul principal este să fuzioneze cât mai mult posibil și să întârzie ieșirea până când se poate face acest lucru cel mai profitabil.
Jocurile cu remi sunt inteligente si pot fi clasificate după cum urmează:
Jocuri plate (cel mai vechi tip), cum ar fi conquian. Nu se dezvăluie amestecuri până când cineva iese din joc printr-o mână întreagă dintr-o singură dată.
Jocuri knock-out, cum ar fi gin remi. Nu se dezvăluie amestecuri până când cineva nu termină jocul bătând (adică, lovind pe masă sau indicând verbal intenția de a pune capăt mâinii), crezând că are cea mai mică cantitate de piese „moarte”.
Jocuri în derivă, cum ar fi remi și kalookie. Combinațiile sunt dezvăluite pe măsură ce jocul progresează, iar jocul se termină atunci când cineva rămâne fără cărți.
Jocuri contract, cum ar fi remi contract. Prima combinație făcută de fiecare jucător în fiecare tranzacție trebuie să se conformeze unui model legal („contractul”), iar cerința contractului devine mai dură pe măsură ce vor urma alte tranzacții.
Jocuri de reamenajare, cum ar fi vatikan (și jocul de potrivire a plăcilor Rummikub). Combinațiile sunt dezvăluite pe măsură ce jocul progresează și sunt proprietăți comune, permițând oricui să extindă și să rearanjeze cărțile constitutive pentru a forma diferite combinații.
Canasta și rudele sale, jocurile cu punctaje pozitive spre deosebire de cele enumerate mai sus, care sunt practic negative.
