Potrivit RE/MAX România, parte a liderului mondial în real-estate şi franciza numărul 1 la nivel global pe acest segment, terenurile cu potențial de construire au revenit în topul tranzacțiilor imobiliare în acest an, principalii clienți fiind dezvoltatorii mici şi mijlocii. În plus, terenurile devin din ce în ce mai des solicitate și pentru construcții individuale.
„Spre deosebire de perioada din 2007 - 2008, cumpărătorii nu mai caută terenurile speculativ, ci își îndreaptă atenția către zonele care oferă un potențial crescut de construire și coeficienți de urbanism cerți”, a declarat Răzvan Cuc, Director Regional RE/MAX România.
Potrivit acestuia, poziţionarea rămâne cel mai important criteriu în selectarea terenului potrivit, achiziția fiind determinată ulterior și de alte aspecte precum accesul la utilități, drumuri, intrări și vecinătăți. De asemenea, susține reprezentantul companiei, în funcție de acestea și de potențialul de dezvoltare, prețurile diferă substanțial.
În ceea ce privește orașele în care se remarcă o creștere semnificativă a vânzărilor de terenuri, Răzvan Cuc afirmă că București, Cluj-Napoca, Brașov și Iași sunt printre cele mai efervescente zone. De altfel, în primele șase luni ale acestui an, în aceste orașe, piața imobiliară a crescut cu circa 5% datorită numărului mare de proiecte rezidențiale finalizate sau aflate în curs de dezvoltare.De asemenea, ținând cont și de evoluția pozitivă a economiei naționale, RE/MAX estimează că terenurile care stau la baza oricărui tip de dezvoltare vor rămâne pe un trend ascendent și pe parcursul anului viitor.
„Raportat la piața imobiliară, considerăm că terenurile reprezintă investiția cu cel mai mare potențial de creștere, însă, pentru ca investitorul să obțină rezultate bune pe termen lung, recomandarea noastră este abordarea unor consultanți imobiliari calificați și experimentați, care pot identifica și argumenta potențialul acestor suprafețe”, a mai adăugat reprezentantul companiei.
Suprafața medie achiziţionată pentru construcția unei case este de 500 mp
Dincolo de terenurile achiziționate pentru dezvoltarea spațiilor industrial - comerciale, logistice sau de producție, mulți clienți provin din zona rezidențială și vizează terenuri ale căror suprafețe variază între 400 - 600 mp, cu scopul de a construi case/vile cu grădină, fie individual, fie în asocieri mici.
„Pentru construcții individuale, suprafaţa medie cumpărată este de circa 500 mp, însă sunt și clienți care solicită terenuri mai întinse, care să ofere un grad de intimitate și confort sporit”, a adăugat Răzvan Cuc.
Pe de altă parte, potrivit analizelor RE/MAX, românii care preferă blocurile de apartamente în detrimentul unei case, sunt mai atenți în ceea ce privește suprafața ideală, considerând că o locuință de 3 camere, de aproximativ 75 mp, este suficientă.
Web Design by Dow Media | Gazduire Web by SpeedHost.ro