Telefoane ONEPLUS

6 martie 2020

Când vine vorba de telefoane, Apple și Samsung sunt liderii pe piață, însă există și alte branduri, mai puțin cunoscute, care fabrică telefoane de calitate. Printre aceste branduri se numără și OnePlus.

Dacă îți dorești să îți achiziționezi un telefon OnePlus dar nu știi ce model să alegi, îți prezentăm noi 3 modele care te vor convinge!

1. OnePlus 7T Pro McLaren Edition

Lăsând la o parte design-ul interesant al ediției McLaren, telefonul OnePlus 7T Pro este unul foarte performant și destul de rezonabil ca preț în comparație având în vedere specificațiile sale.

Memoria de 256 GB este una dintre cele mai mari de pe piața în acest moment. De asemenea, telefonul are o memorie RAM de 12 GB. Telefonul este prevăzut cu Dual SIM.

De asemenea, acest model are un procesor foarte bun, ceea ce îl ajută să nu se încingă și să nu se blocheze atunci când ai mai multe aplicații deschise. Camera principală este de 48 + 8 + 16 MP. Camera frontală este de 16 MP.

Așa cum te așteptai, acest telefon nu este foarte ieftin. Datorită specificației, dar și a colaborării cu McLaren, telefonul costă aproximativ 4100 de lei.

2. OnePlus 7T

Vedeti lista completa!

Alte articole

Ooni Koda
© Copyright 2024 BaniSiAfaceri

Web Design by Dow Media | Gazduire Web by SpeedHost.ro