Telecomunicatiile, cel mai important domeniu de investitii in Romania

28 iunie 2006

In ultimii cinci ani au fost investiti in Romania peste 5.548 miliarde dolari, dintre care aproape 70% au venit prin participare straina. Daca am realiza un top al celor mai “lipicioase” domenii, atunci acesta ar arata cam asa: pe primul loc telecomunicatiile, urmate de servicii si industria lemnului si de comert. ...

Intre 2001-2006, in telecomunicatii au ajuns mai bine de 23% din volumul total al investitiilor. Daca ar fi sa renuntam la procentaje am avea aproximativ 1.306 milioane de dolari investiti in acest domeniu. In viitor apropiat una dintre cele mai importante investitii va fi  cea realizata de Mobifon, parintele natural al Connex-ului. Operatorul de telefonie mobila va investi 30 mil. USD pentru imbunatatirea capacitatii de transmitere si prelucrare voce si date, a modului si a capacitatii de facturare.

Un alt segment preferat este cel al serviciului. Peste 60 de proiecte au fost desfasurate pe acest segment. Impreuna, ele au adus 669 milioane de dolari, ocupand locul al doilea in topul nostru, cu 12.05% din totalul investitiilor. Un exemplu il constituie Terimob Invest, companie deţinută de omul de afaceri Dan Pop Baldi, unul dintre foştii acţionari ai Astral Telecom. Ea va investi 4.850 milioane de dolari in constructia unui imobil de birouri in orasul Cluj Napoca. Tot pe pozitia secunda, cu acelasi procentaj, se afla investitiile din industria lemului, a celulozie si a hartiei. Ea a reusit sa atraga 657 milioane de dolari, prin cele 22 de proiecte ce au fost realizate in decursul acestor ani.

Pe ultima pozitie gasim comertul ce se poate lauda cu proiecte de investitii in valoare de 524 milioane de dolari, adica 9.44% din volumul total de investitii. In comertul cu masini Porsche Romania are in strategia ei un proiect de investitie de 7.872 milioane de dolari. Cu acesti bani se va  construi  in judetul Ilfov un ansamblu Showroom, dotat si cu service auto.

Acum ca am terminat cu topul, vine locul mentiunilor. Ele sunt acordate energiei electrice, cu 436 milioane de dolari investitii, industriei constructoare de masini, cu 423 milioane de dolari, constructiilor si materialelor de constructii cu investitii de 330 milioane de dolari.

Printre proiectele deja inregistrate in industria constructoare de masini promitatoare pare a fi investitia programata de Mehid Galati. Compania are pregatite 1.332 milioane de dolari care se vor duce in productia de piese, accesorii si motoare pentru autovehicole. Cat in ceea ce privesc constructiile, Ana Holding din Bucuresti planuieste sa investeasca 4.965 milioane de dolari in lucrari de constructii montaj si instalatii pentru constructii birouri

Regiunea ce absoarbe cele mai multe investitii este Bucuresti-Ilfov. In aceasta zona avem o valoare angajata de 3.453 milioane de dolari, acoperind peste 62% din investitiile acordate in toata tara.

Cine investeste in Romania?

Dintre investitorii straini care au depus proiecte de investitii a caror valoare depaseste echivalentul a 1 milion de dolari SUA, investitorii din Olanda ocupa primul loc. Ea a venit in tara cu investitii in valoare de 1.325 milioane de dolari. Austria este urmatoarea ce vede potential in plaiurile mioritice. Investitiile ei s-au ridicat la 691 milioane dolari. Nici Franta nu se lasa mai prejos cu ale ei 406 milioane de dolari ce au ajuns in diferite sectoare din tara. Din tarile europene au curaj sa-si goleasca conturile in Romania ar mai fi si Germania, cu investitii de 298 milioane de dolari, acoperind 5.38 % din totalul investitiilor.

10 motive pentru a face investitii in Romania

1.Pozitionare strategica : Romania se afla la intersectia unor rute comerciale traditionale, fiind de asemenea traversata de trei coridoare europene.
2.O piata mare de desfacere prin cei peste 22 milioane de consumatori
3.Forta de munca la costuri relativ reduse, bine pregatita in majoritatea domeniilor tehnologice industrial
4.Este ideal asezata pentru a oferi preturi competitive produselor aflate in tranzit intre Marea Caspica, Marea Neagra si vestul Europei
5.Facilitati deosebite de navigatie: pe Marea Neagra si pe Dunare
6.Aeroporturi internationale in Bucuresti si orasele importante: Romania este legata prin liniile aeriene de 50 de orase de pe patru continente
7.O retea nationala de telecomunicatii performata : bazata pe fibre optice si echipamente digitale de mare capacitate, reteaua noastra este integrata in retelele europene de fibre optice si via satelit.
8.O gama larga de resurse naturale: petrol, gaze si un potential turistic ridicat, plus terenuri agricole fertile
9.Prezenta filialelor si a reprezentantelor multor banci internationale cu renume
10.O legislatie liberala a investitiilor, bazata pe accesul liber la piata si la diferitele sectoare economice si pe transparenta si lipsa discriminarilor in acordarea facilitatilor pentru investitii.

Ana Zidarescu
[email protected]

Alte articole

Ooni Koda
© Copyright 2024 BaniSiAfaceri

Web Design by Dow Media | Gazduire Web by SpeedHost.ro