Supreme Council of European Business și Bulgarian National Council of European Business a organizat vineri, 29 noiembrie 2019, evenimentul „Doing Business in Bulgaria”, în cadrul căruia comunitățile de afaceri din România și Bulgaria au avut ocazia de a stabili noi oportunități de colaborare economică. Evenimentul se încadrează în viziunea mai largă a SCEB despre dezvoltarea unui mediu de afaceri european conectat, care să împărtășească o viziune comună, capabilă să genereze cele mai eficiente strategii pentru a depăși provocările aduse de globalizare.
„Doing Business in Bulgaria” a reunit membri ai Supreme Council of European Business (SCEB), Bulgarian National Council of European Business reprezentat prin Președintele Nikolay Bozhilov și membrii asociației „Business for Plovdiv”, printre care amintim: Atanas Rogahev – Președintele asociației, Aleksandar Staykov – Directorul General, Petar Raychev, CEO CPG Consult, Camera de Comerț Româno – Bulgară reprezentată de către Doru Dragomir – Președinte, dar și alte companii cu sediul în Plovdiv.
Mediul de business internațional devine tot mai dinamic și este nevoit să se adapteze constant la toate schimbările pe care elemente precum tehnologia sau migrația forței de muncă le generează. În acest context, Supreme Council of European Business își propune să le ofere membrilor cele mai bune oportunități de a evolua și de a genera bunăstare pentru comunitățile în care activează, spune Mehmet Sumeroglu, Chairman Supreme Council of European Business.
Acest eveniment a reprezentat un prim pas către consolidarea relațiilor de afaceri dintre cele două regiuni. Începând cu 2020, SCEB își propune să deschidă noi sedii și să continue organizarea unor evenimente internaționale pe teme economice și nu numai, cu scopul de a crea o comunitate puternică de afaceri, care să sprijine companiile în strategia lor de internaționalizare și de consolidare a prezenței pe numeroase piețe.
Comunicat preluat de pe LivePr.ro » Supreme Council of European Business a organizat evenimentul internațional „Doing Business in Bulgaria”
Web Design by Dow Media | Gazduire Web by SpeedHost.ro