Persoanele care consumă zilnic cel puţin un cârnat sau trei felii de bacon prezintă cu 20% mai multe riscuri de a dezvolta un cancer la colon, potrivit unui studiu realizat în Marea Britanie, preluat de telegraph.co.uk. Profesorul Martin Wiseman, consilier ştiinţific şi medical în cadrul World Cancer Research Fund (WCRF) din Marea Britanie, spune că a descoperit o asociere semnificativă între consumul de carne procesată şi cancer la colon. Produsele din carne procesată, precum cârnaţii, şunca, baconul, salamul, cremvurştii şi hamburgerii, sunt conservate prin afumare, sărare sau prin adăugarea de aditivi chimici alimentari.
Cercetătorii britanici au descoperit că aproape jumătate din cazurile de cancer pot fi prevenite dacă se fac schimbări în stilul de viaţă, care vizează o dietă mai sănătoasă, utilizarea cremelor de protecţie solară, evitarea fumatului şi limitarea consumului de alcool.
În octombrie 2007, un raport al acestei organizaţii sugera că persoanele care consumă des carne roşie şi procesată prezintă foarte multe riscuri de a se îmbolnăvi de cancer la colon.
Specialiştii de la World Cancer Research Fund spun că mai sunt sunt necesare studii care să confirme rezultatele acestui studiu.
Cercetătorii recomandă un consum maxim săptămânal de 500 de grame de carne roşie şi evitarea produselor din carne procesată. Carnea roşie, precum cea de vită, porc şi miel, este o sursă valoroasă de nutrienţi şi nu creşte la fel de mult riscul de cancer la colon ca produsele din carne procesată.
Cancerul la colon se situează pe locul al doilea în topul formelor letale de cancer, după cel pulmonar.
Carnea poate produce cancer prin mai multe căi, de exemplu, este o sursă de grăsimi saturate şi fier, elemente cancerigene, indică WCRF. Carnea este, de asemenea, bogată în agenţi chimici care produc mutaţii genetice, precum nitrozamine, aminele heterociclice şi hidrocarburi aromate policiclice.
Web Design by Dow Media | Gazduire Web by SpeedHost.ro