La editia de toamna a Romanian International University Fair 2010, cel mai important eveniment educational international din Romania, vizitatorii vor avea acces la informatii detaliate despre modalitatile prin care studiile in strainatate devin la fel de accesibile financiar precum cele din Romania, prin programele de burse si imprumuturi oferite de institutii internationale.
Cea mai spectaculoasa oferta vine din Danemarca, unde scolarizarea este gratuita, studiile fiind finantate de guvernul danez. Acesta suporta un cost de aproximativ 10.000 EUR pentru fiecare an de studii universitare, pe toata durata studiilor. Aceasta politica se aplica tuturor cetatenilor UE, care trebuie sa treaca prin acelasi sistem de admitere ca si studentii danezi. Absolventii nu au nicio obligatie fata de guvernul danez pentru aceasta facilitate. Cei mai multi studenti se intretin singuri, lucrand part-time (maxim 15 ore / saptamana) cu un salariu minim de 13 EUR / ora. Astfel, avand posibilitatea de a castiga circa 700-900 EUR / luna si avand cheltuieli de circa 600-700 EUR / luna, un tanar roman care studiaza in Danemarca nu trebuie sa suporte niciun cost suplimentar fata de varianta studiilor la Bucuresti, Timisoara, Cluj sau Iasi. Mai multe informatii vor fi disponibile la standul EDMUNDO, unde tinerii romani beneficiaza gratuit de serviciile de consiliere si asistenta pentru studii in strainatate oferite de Grupul EDUCATIVA.
In Marea Britanie, odata admis la o universitate de stat, un student roman poate sa-si finanteze taxele de scolarizare pentru un program de licenta (Bachelor) printr-un imprumut pe care il acorda guvernul acestei tari tuturor cetatenilor UE. Conditiile pe care le impune studentului acest “Tuition Fee Loan” sunt acelea de a pastra un standard academic inalt pe parcursul studiilor si de a incepe sa ramburseze imprumutul in mod esalonat in momentul in care va absolvi si va castiga cel putin 15.000 GBP pe an (adica aproximativ 20.000 EUR / an, echivalent cu un salariu de peste 1.600 EUR / luna). In plus, oricarui student i se ofera posibilitatea de a lucra part-time (maxim 20 ore / saptamana) cu un salariu minim de 5 GBP / ora.
Conditii de finantare extrem de avantajoase sunt oferite si de Franta si Germania. Studentii aplicanti in Franta si Germania, au acces la nenumarate posibilitati de bursa, fie prin intermediul agentiilor guvernamentale (CampusFrance si DAAD), fie prin intermediul programelor comunitare sau programelor de burse derulate direct de institutiile de invatamant.
Romanian International University Fair – RIUF va avea loc pe 30-31 octombrie la Bucuresti iar pe 2 noiembrie la Cluj-Napoca.
Web Design by Dow Media | Gazduire Web by SpeedHost.ro