Stradale Equilibrium: un nou restaurant Stradale în nordul Bucureștiului

20 ianuarie 2024

 Flavours Group începe anul 2024 în forță și își consolidează prezența pe piață prin extinderea rețelei de restaurante Stradale cu o nouă locație, deschisă în cadrul complexului Equilibrium, dezvoltat de Skanska, in Bucuresti.

Începând de luni, 8 ianuarie, Stradale Equilibrium este disponibil la parterul complexului Equilibrium pentru mic dejun și prânz, cu meniuri specifice brandului, inspirate din zona festivalurilor de Street Food, cu mâncare preparată sub ochii clienților la grătarul Robata, pâine coaptă în fiecare dimineață în locație și bar dedicat de salate.

Cu o suprafață de 590 metri pătrați la interior, la care se adaugă 100 metri pătrați pentru zona de terasă, noul restaurant Stradale reprezintă o investiție de 400.000 de euro, iar grupul Flavours își propune să investească în continuare anul acesta în dezvoltarea de locații noi.

Complexul de birouri Equilibrium, format din două clădiri, a devenit unul de referință în zona de Nord a Capitalei, redefinind spațiile și mediul de lucru pe de o parte și dând o cu totul altă perspectivă estetică asupra zonei, pe de altă parte. Spațiul verde de 3.500 metri pătrați accesibil întregii comunități, soluțiile sustenabile implementate în proiect cu impact pozitiv în reducerile de consum a energiei, apei și electricității și designul concentrat pe flexibilitate stau la baza conceptului pe care întregul complex a fost dezvoltat.

Situată pe Str. Gara Herăstrău nr. 2, Stradale Equilibrium este cea de-a 27-a locație Stradale, reprezentând destinația perfectă pentru toți cei care lucrează sau locuiesc în zonă și vor să ia micul-dejun sau prânzul într-un spațiu creat pentru nevoile lor. „Fiecare locație Stradale are un concept ușor diferit, adaptat la ecosistemul creat deja de clădire. Pentru noi este a doua colaborare cu cei de la Skanska, iar de data aceasta ne-am concentrat pe a crea un spațiu îmbrăcat în lumină naturală, cu mobilier în culori solare, vrând să creăm senzația unui moment de vacanță în mijlocul zilelor aglomerate. Un festival al mâncării și al bucuriei, a declarat Bogdan Tiu, Director General Flavours Group.

 

 

 

„Deschiderea restaurantului Stradale Equilibrium reprezintă o nouă promisiune onorată pentru comunitatea noastră. Sunt convinsă că această locație, care ocupă o mare parte a parterului cladirii și se extinde în exterior pe timpul verii, va deveni rapid un loc preferat de întâlnire și un element esențial al zonei”, menționează Tamara Guleryuz, Leasing & Asset Manager Skanska.

Oferta Stradale reflectă tendințele, nevoile și alegerile actuale ale consumatorilor, din ce în ce mai interesați de opțiuni eco-friendly și de mâncarea ca experiență în sine, obținând acest efect prin îmbinarea creativă a ingredientelor și aromelor și prin conceptul de live & transparent cooking, care transformă pregătirea mesei într-un spectacol susținut de măiestria bucătarilor. Clienții Stradale Equilibrium au zilnic, la dispoziție, o selecție de sendvișuri home-made și egg-bar, pentru micul dejun, supe, salad bar, preparate din carne la grătarul Robata, opțiuni vegane, dar și două variante de meniu predefinit, unul pe bază de carne și altul vegan.

De la o simplă pauză de cafea până la petreceri private sau corporate, echipa Stradale este alături de clienții al căror stil de viață dinamic nu interferează cu dorința lor de a găsi în mâncare o sursă de inspirație și satisfacție. „De la bun început, Stradale s-a dorit a fi un brand al oamenilor, așa că ne lăsăm permanent inpirați de cei care ne trec pragul în fiecare zi“, a declarat Bogdan Tiu, Director General Flavours Group.

Stradale Equilibrium este prima locație în care aplicația dedicată clienților Stradale va fi disponibilă și le va permite acestora acces facil la meniul zilnic și la toate noutățile și evenimentele speciale pregătite în restaurant, la doar câteva click-uri distanță.

Printre valorile și punctele de atracție pe care mizează Stradale se numără rapiditatea și calitatea serviciilor, ingredientele locale, mâncare și ingrediente fără conservanți sau aditivi, accesul la tehnologie de ultimă generație și evenimente constante create pentru comunitate.

Locația Stradale Equilibrium este deschisă de luni până vineri între 9:00 și 10:00 pentru micul dejun și între 11:00 și 15:00, când este servit prânzul.


Articol furnizat de KomuniK - Comunicate de presa

Alte articole

Ooni Koda
© Copyright 2024 BaniSiAfaceri

Web Design by Dow Media | Gazduire Web by SpeedHost.ro