Strada ca oportunitate!

1 martie 2022

Pentru ca excluziunea nu e o fatalitate! Ateliere de circ destinate copiilor străzii, prin Fundația PARADA, gratie programului .

44 de copii cu vârste între 5-16 ani, provenind din familii în situație de stradă (care trăiesc în case abandonate, barăci sau locuințe improvizate) din București și de la periferia orașului, beneficiază timp de 5 luni, de ateliere săptămânale de artă stradală, educație non-formală și circ social. Toate acestea în cadrul proiectului „Strada ca oportunitate”, inițiat de Fundația Parada și finanțat prin programul În Stare de Bine, promovat de Kaufland România.
Prin intermediul atelierelor, copiii sunt inițiați în artele spectacolului, învață tehnici de jonglerie, clovnerie, echilibrism și acrobație și își dezvoltă expresia corporală, motricitatea și coordonarea. Toate acestea într-un spațiu securizat, de autodepășire prin joc, gestionați de profesioniști ai practicii artelor sociale.
Mai presus de orice însa, atelierele au drept scop dezvoltarea încrederii în sine, în forțele proprii, dar si în ceilalți, precum si modificarea percepției Celuilalt asupra copiilor îndeobște excluși sau ignorați.
Pentru ca excluziunea nu e o fatalitate! Ateliere de circ destinate copiilor străzii, prin Fundația PARADA, gratie programului În Stare De Bine.

Comunicat preluat de pe LivePr.ro  » Strada ca oportunitate!

Alte articole

Ooni Koda
© Copyright 2024 BaniSiAfaceri

Web Design by Dow Media | Gazduire Web by SpeedHost.ro