Steaua lui David, numita in limba ebraica „Maghen David”, adica „Scutul lui David”, este unul dintre cele mai cunoscute simboluri iudaice. Nu se stie exact cum s-a trecut de la numirea de „scut”, la aceea de „stea”. Aceasta „stea” este alcatuita din doua triunghiuri echilaterale suprapuse, unul avand baza in jos, iar altul fiind rasturnat, cu varful in jos.
Cu toate ca acest semn este intalnit inca din secolul al VII-lea i.Hr, ca si inscriptie, el nu este amintit in nici una dintre cartile canonice antice iudaice. Intr-o perioada de timp bine izolata, anume intre secolele VII-IV i.Hr, acest semn a fost folosit de evrei, dar nu numai, ca simbol magic.
In antichitate si in Evul Mediu, evreii nu au avut alt simbol national sau religios, in afara de menora (sfestnicul cu sapte brate) si de leu (animal simbolic). Dupa cum vom vedea mai jos, pana in anul 1648, evreii nu au folosit semnul numit astazi „Steaua lui David”.
Cea dintai folosire oficiala a semnului numit astazi „Steaua lui David” a avut loc in anul 1648, in localitatea Praga. Spre sfarsitul „razboiului de 30 de ani”, localitatea Praga a fost asediata de armata suedeza, apararea acesteia fiind ajutata si de o unitate de evrei. In cele din urma, suedezii nu au reusit sa ocupe orasul. Drept multumire, imparatul german Ferdinand al III-lea a hotarat sa atribuie steaguri de onoare si alte decoratiuni tuturor unitatilor militare care au ajutat la apararea localitatii.
Evreii de la curtea din Viena nu au stiut ce semn sa aleaga pentru a fi asezat pe steag. In urma cercetarilor facute de iezuitii din Viena, a fost gasit un simbol evreiesc adecvat. Astfel, ei au pornit de la premisa ca regele evreu David trebuie sa fi avut imprimate pe scutul de lupta prima si ultima litera din numele sau, anume litera „D”.
Potrivit arheologiei biblice iudaice, se stie ca in jurul anului 400 i.Hr, alfabetul evreiesc a suferit mai multe modificari, din antica limba aramaica. Astfel, in urma descoperirilor arheologice, s-a constatat ca in vechiul alfabet ebraic, litera „D” era reprezentata sub forma unui triunghi echilateral, precum este scrisa astazi litera „D” (delta), in alfabetul grecesc.
In urma acestor concluzii, cele doua litere „D”, adica cele doua triunghiuri echilaterale, au fost suprapuse, dand astfel nastere semnului numit „Scutul lui David”. Cu ocazia mai sus amintita, ei au pus pe steag simbolul „Scutul lui David”.
Datorita mentionarii in Talmud a schimbarii alfabetului ebraic, rabinii au acceptat si ei interpretarea si istoria semnului davidic. Rapid, noul semn iudaic s-a raspandit in comunitatile evreiesti din orasele de langa Praga, iar mai apoi, in toate sinagogile. In anul 1656, simbolul „davidic” a fost gravat pe o piatra, spre a delimita cartierul evreiesc din Viena.
Odata cu raspandirea semnului „Scutul lui David”, in constiinta evreilor, el a capatat si unele potente magice, astfel incat se zice ca un stramos al familiei Rothschild ar fi reusit sa exorcizeze diavolul din fiica imparatului.
Incepand cu anul 1897, „Steaua lui David” este adoptat ca simbol al Sionismului. Miscarea sionista nu a utilizat insa „Scutul lui David” pana la moartea fondatorului ei, Teodor Herzl. Pe steagul lui Herzl era infatisat un leu furios, inconjurat de sapte stele, cu cate cinci colturi. David Wolfsohn insa, succesorul lui Herzl, a primit insa acest simbol fara nici o retinere.
La ordinul lui Wilhelm Frick, in perioada nazista, toti evreii din Germania au fost obligati sa poarte in piept o stea galbena cu sase colturi, cu inscrisul „iudeu”.
In data de 3 septembrie 1941, un asemenea ordin s-a emis si in Romania, evreii fiind obligati sa poarte aceeasi stea galbena, in partea stanga a pieptului. Ordinul nu a fost pus in practica, in urma intalnirii presedintelui Uniunii Comunitatilor Evreiesti cu maresalul Ion Antonescu, in data de 10 septembrie 1941, el fiind anulat. Cu toate acestea, in Moldova, Cernauti si Transnistria, evreii au fost siliti sa poarte insemnul.
Fundalul actualului steag national al Israelului este alb, iar benzile marginale sunt albastre, ca si „Steaua lui David”, asezata in centru. Exista oarecare asemanari intre steagul national si esarfa de rugaciune evreiasca.
Steaua lui David – interpretari si semnificatii
De-a lungul vremii, acest simbol iudaic a dat nastere la mai multe interpretari.
Initial, se stie ca acest model geometric (doua triunghiuri simetrice suprapuse) era folosit pentru a intari scuturile de lupta ale evreilor; o asemenea structura de rezistenta permitea scutului sa nu poata fi indoit ori deformat de loviturile primite. Scuturile construite astfel, avand sase puncte de rezistenta, erau deosebit de puternice.
O a doua interpretare istorica a semnului este cea amintita mai sus, cu regele David si schimbarea alfabetului ebraic. Regele David ar fi avut imprimate pe scutul de lupta prima si ultima litera din numele sau, adica doua litere „D”. In vechiul alfabet ebraic, litera „D” era reprezentata sub forma unui triunghi echilateral. Cele doua litere „D”, in forma lor ebraica veche, au fost suprapuse, dand astfel nastere semnului numit „Scutul lui David”.
Pentru o interpretare simbolistica a acestui semn, s-a apelat la puterea si stapanirea lui Dumnezeu, care se intinde in sase directii din univers: spre rasarit si spre apus, spre miza-zi si spre miaza-noapte, in sus si in jus.
Cabala, carte mistica iudaica, foloseste acest semn, interpetandu-l dihotomic: lupta dintre bine si rau, dintre material si spiritual, etc. Uneori, semnul a fost vazut si ca semn al relatiei dintre Dumnezeu si poporul evreu, poporul inaltandu-se spre Dumnezeu, iar Dumnezeu coborand spre popor.
Teodor Danalache
Sursa
http://www.crestinortodox.ro/religiile-lumii/iudaism/steaua-david-scutul-david-124705.html
» Preluat de pe LivePr.ro – Steaua lui David ce semnificatie are?
