Senatorul Ioan Ghişe, împreună cu profesorul Sergiu Stan, de la Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative, vor susţine sâmbătă, la Camera de Comerţ şi Industrie Braşov (CCI), un seminar cu tema „Finanţarea europeană a afacerii şi dezvoltarea ei prin utilizarea modelului american de excelenţă”. Senatorul a precizat că în cadrul acestui seminar vor fi făcute cunoscute concepte de bază ale finanţării nerambursabile prin programele europene, dar şi aplicarea eficientă a modelului american de excelenţă în afaceri, „model care a făcut ca acţiunile companiilor care au aplicat acest model să crească de 3 – 5 ori peste preţul de piaţă”.
Seminarul va prezenta un studiu al comportamentului de piaţă a unui număr de câteva mii de corporaţii americane şi identificarea factorilor critici care au condus unele organizaţii spre a face pasul de la „o organizaţie mai bună” la „una excelentă”. „Dezvoltarea strategică eficientă a firmei se bazează şi pe susţinerea unei finanţări consistente, atragerea de capital, prin intermediul programelor de finanţare europeană cu componentă nerambursabilă, este o componentă permanentă importantă”, a mai explicat Ghişe.Prezenţa la seminar costă 680 de lei (cu TVA inclus), iar organizatorii mizează pe prezenţa a cel puţin 25 de oameni de afaceri braşoveni.
Web Design by Dow Media | Gazduire Web by SpeedHost.ro