Seful Google, Larry Page vorbeste despre paralizia corzilor vocale de care sufera

15 mai 2013

Larry Page a vorbit recent despre o boala care i s-a declansat in urma cu 14 ani dupa o raceala mai grava. Odata cu evolutia bolii, CEO-ul Google a inceput sa vorbeasca ragusit si sa respire cu greutate, dar medicii spun ca starea sa de sanatate nu il impiedica sa se achite de sarcinile zilnice presupuse de coordonarea companiei, dar nici de cele casnice.

La un moment dat, din cauza starii de sanatate, co-fondatorul Google nu a mai putut participa la o serie de evenimente ale companiei, atat publice, cat si interne. Intr-o postare pe pagina personal de pe Google+, Page vorbeste in detaliu despre boala, oferind asigurari ca paralizia corzii vocale stangi, afectiune cu care a fost diagnosticat nu il impiedica sa se implice in toate actiunile companiei.

Page a marturisit ca are si o afectiune a tiroidei care favorizeaza dezvoltarea paraliziei corzilor vocale, dar tratamentul pe care il urmeaza da rezultate si poate sa vorbeasca, desi vocea nu ii este la capacitate maxima. Pe un ton oarecum ironic el spune ca acum este nevoit sa-si aleaga mai atent cuvintele pe care le rosteste, ceea ce este un lucru bun.

Clarificarea situatiei vine la aproximativ un an dupa ce Eric Schmidt a anuntat actionari ca Page va lipsi de la o serie de sedinte, inclusiv de la sedinta anuala cu investitorii si dezvoltatorii din cauza unei afectiuni legate de corzile vocale.

Potrivit Bloomberg care citeaza surse din interiorul Google, in cazul lui Page nu este vorba de cancer, desi afectiunea la tiroida este, cele mai multe ori, semn al unei tumori.

 

 

Alte articole

Ooni Koda
© Copyright 2024 BaniSiAfaceri

Web Design by Dow Media | Gazduire Web by SpeedHost.ro