Sectorul serviciilor va înregistra, în intervalul aprilie-iunie 2008, o creştere a activităţii, potrivit unui comunicat al Institutului Naţional de Statistică. Situaţia economică din sectorul de servicii, în ultimele trei luni, a fost apreciată ca fiind bună, atât pe total activitate (sold conjunctural plus 17 la sută), cât şi pe grupe de mărime a întreprinderilor.
Pe primul loc în aprecierea creşterii cererii de servicii (cifra de afaceri) se situează întreprinderile foarte mari, cu 500 de salariaţi şi peste, la care soldul conjunctural înregistrat este de plus 23 la sută, urmate de întreprinderile mijlocii, cu 50-249 de salariaţi, cu un sold conjunctural de plus 21 la sută şi întreprinderile mici, între 1 şi 49 de salariaţi, sold conjunctural de plus 11 la sută.
Conform estimărilor din luna aprilie 2008, cererea de servicii îşi va menţine, pentru următoarele trei luni, pe ansamblul sectorului, trendul ascendent (sold conjunctural plus 28 la sută). De asemenea, se conturează o uşoară creştere a numărului de salariaţi (sold conjunctural plus 10 la sută).
După opinia managerilor, preţurile de vânzare sau de facturare a prestaţiilor vor înregistra o creştere în următoarele trei luni (sold conjunctural plus 27 la sută).
Concluziile au la bază rezultatele obţinute prin intermediul anchetelor de conjunctură, în urma estimărilor făcute de managerii întreprinderilor cu privire la tendinţele de evoluţie ale activităţii economice. Anchetele s-au efectuat pe baza unui eşantion de 2.009 agenţi economici, reprezentativ în sectorul serviciilor.
Mărimea eşantionului a fost stabilită astfel încât eroarea de estimare maxim admisă să fie de ± 5 la sută la nivel total sector.
S-a utilizat sondajul stratificat simplu aleator, iar variabilele de stratificare sunt activitatea principală şi mărimea întreprinderii. Pentru obţinerea rezultatelor agregate, răspunsurile întreprinderilor sunt ponderate cu variabila de selecţie, respectiv numărul de salariaţi la industrie şi construcţii şi cifra de afaceri la comerţul cu amănuntul şi servicii. Proporţia alternativelor de evoluţie (creştere, stabilitate, scădere) reprezintă ponderea întreprinderilor (care au ales alternativa respectivă) în volumul de activitate al sectorului.
Diferenţa procentuală între alternativele extreme (la sută creştere - la sută scădere) constituie soldul conjunctural, care exprimă tendinţa de evoluţie a indicatorilor faţă de perioada de referinţă.
Anchetele de conjunctură sunt realizate în cofinanţare, cu contribuţia Comisiei Europene - DGECFIN (Bruxelles), mai precizează INS.
Web Design by Dow Media | Gazduire Web by SpeedHost.ro