Astazi este ultima zi în care elevii şi studenţii cu vârste sub 26 ani şi cu situaţie materială precară mai pot solicita achiziţia unui computer în cadrul Programului Euro 200, a declarat consilierul ministrului Educaţiei şi Cercetării, Mihaela Suciu, pentru Mediafax.La acest program au acces elevi şi studenţi care provin din familii în care venitul pe membru de familie este de sub 150 lei şi care fac dovada acestei retribuţii cu o lună înainte de depunerea dosarului. Elevii şi studenţii care au depus cereri pentru acordarea ajutorului financiar în valoare de 200 de euro pentru achiziţionarea de computere pot consulta, în 1 mai, lista finală a beneficiarilor programului Euro 200 la adresahttp://euro200.edu.ro.
Potrivit consilierului, în 2 mai lista va fi aprobată de ministrul Educaţiei, Cristian Adomniţei. Eliberarea bonurilor valorice va avea loc în intervalul 24 mai-1 iulie, iar achiziţionarea computerelor se va desfăşura în intervalul 24 mai-31 iulie, a mai spus Suciu.
Anul trecut, 38.466 de elevi şi studenţi şi-au putut achiziţiona computere prin acest program, care a avut un buget de 7.693.200 euro. În 2006 au fost 28.991 de beneficiari ai programului, iar cu un an înainte, 27.571 de elevi şi studenţi din familii cu venituri mici şi-au putut achiziţiona computere prin programul ministerului Educaţiei.
Beneficiarii programului primesc un bon valoric care reprezintă echivalentul în lei al sumei de 200 de euro, calculat la cursul de schimb valutar comunicat de Banca Naţională a României pentru ultima zi a lunii precedente achiziţiei.
Web Design by Dow Media | Gazduire Web by SpeedHost.ro