Trenduri si statistici

Sanofi va prelua cel mai mare distribuitor australian de suplimente nutritive pentru 544 mil. dolari

Producătorul francez de medicamente Sanofi-Aventis va prelua, de la compania Primary Health Care, cel mai mare distribuitor australian de suplimente nutritive şi vitamine, pentru 544 milioane de dolari, transmite Reuters. Primary a achiziţionat divizia respectivă în februarie, într-o tranzacţie de 2,6 miliarde de dolari, care a avut ca scop preluarea companiei de teste medicale Symbion Health, şi a anunţat că fondurile obţinute din acordul cu Sanofi-Aventis vor fi folosite pentru a acoperi o parte din datorii.
           

"Vânzarea diviziei de distribuţie va permite Primary să-şi continue activitatea de bază şi să progreseze spre integrarea firmei Symbion", a declarat directorul general al Primary Health Care, Edmund Bateman.
          

Potrivit Sanofi-Aventis, divizia de distribuţie de suplimente nutritive este lider de piaţă în Australia, cu o cotă de 21% şi vânzări anuale de peste 185 milioane de dolari.
          

Compania australiană aşteaptă oferte, până marţi, şi pentru lanţul de farmacii pe care îl operează. Potrivit estimărilor oficiale, această vânzare ar putea atrage fonduri de peste 487 milioane de dolari.

Alte articole

Video

Care-i treaba cu CISS? Merită banii sau e doar marketing?

22 octombrie 2026

#hp #CISS #printer Imprimanta o găsești aici: https://www.hp.com/ro-ro/printers/smart-tank.html?jumpid=sv_ro_mu_mk_ot_cm019766_co_ot_pr&utm_source=social_video&utm_medium=multiple&utm_campaign=roq4smarttank Magazinul nostru de gadget-uri – https://gb.ro/ Pasionat de sport? – https://winwin.fit/ URMĂREȘTE-NE ȘI AICI: Facebook: https://www.facebook.com/Cavaleria.ro/…

Ai o afacere, îți promovezi brandul personal sau reprezinți o instituție publică?

Publică un articol, comunicat, publireportaj sau anunț, inclusiv un anunț de angajare, cu imagini și linkuri utile. Materialul poate fi descoperit de cititori și prin motoarele de căutare.

Publică materialul tău pe BaniSiAfaceri

Servicii digitale pentru afacerea ta

Descoperă soluțiile dezvoltate pentru promovare, găzduire web, comunicare și administrarea afacerii tale online.