Este o practica frecventa in randul companiilor mari sa-si prezinte rapoarte de activitate, de sustenabilitate sau noutati privind modalitatile in care reduc impactul asupra mediului inconjurator.
Samsung a schimbat modul de descriere a acestor informatii, destul de serioase de altfel, abordand o strategie mai neconventionala: detaliile cu privire la companie au fost enumerate sub forma de versuri ale unei piese rap.
Desi s-a dorit a fi un experiment original care sa atraga interesul si aprecierea publicului pentru maniera „simpla” de prezentare, filmuletul respectiv nu a obtinut multe comentarii pozitive. Pe langa versurile care pareau a fi compuse de un elev, criticii au fost surprinsi si de faptul ca o companie serioasa cum este Samsung se preteaza la astfel de prezentari, specifice mai degraba celor dornici de afirmare, mai ales pentru a pune accentul pe aspecte pozitive care asigura sustenabilitatea companiei.
Pe scurt, in cantec se precizeaza numarul de angajati din cadrul companiei, precum si faptul ca Samsung respecta, prin activitatile desfasurate, diversitatea, oportunitatile egale pentru toti angajatii, chiar si pentru persoanele cu handicap, asigurarea tratamentului corect pentru angajatele insarcinate etc. Cu toate acestea, nu se ofera detalii cu privire la campanii sau actiuni implementate in aceste directii, ceea ce i-a nemultumit pe cei care au vizualizat filmuletul.
Videoclipul de prezentare are in total 90 de secunde si poate fi gasit pe YouTube:
Sursa: Business Insider
Web Design by Dow Media | Gazduire Web by SpeedHost.ro