Salariul minim ar putea fi majorat si de la 1 iulie 2009, in functie de evolutia castigului mediu

28 iulie 2008

Salariul minim brut ar putea fi majorat şi de la 1 iulie 2009, în cazul în care câştigul mediu brut va depăşi anul viitor nivelul estimat cu cel puţin 5%, astfel încât să fie menţinut raportul dintre salariul minim şi cel mediu, a declarat ministrul Economiei şi Finanţelor, Varujan Vosganian. "Anul 2009 este unul de excepţie, în care se discută şi posibilitatea unei noi majorări de la jumătatea anului, dar asta numai în condiţiile în care faţă de prognoza de 1.795 lei , câştigul mediu brut pe 2009 depăşeşte cu cel puţin 5%, adică ajunge la circa 1.900 de lei. În această situaţie, se va opera o nouă creştere a salariului minim astfel încât să se păstreze proporţia de 33% pe care am stabilit-o pentru anul viitor. Este pentru prima oară când în raporturile de muncă se include orizontul pe termen lung şi sunt convins că guvernele viitoare vor respecta acest punct de vedere care aduce normalitate pe piaţa muncii", a spus Vosganian.
Reprezentanţii confederaţiilor sindicale şi cei ai patronatelor au semnat, vineri, acordul cu Guvernul privind majorarea salariului minim la 540 de lei de la 1 octombrie şi la 600 de lei de la 1 ianuarie 2009.

 

Acordul mai prevede ca până în 2014 raportul dintre salariul minim şi cel mediu să fie de 50 la sută. În fiecare an vor fi făcute două analize, urmate de câte o hotărâre de Guvern privind creşterea salariului minim.

 

Documentul prevede şi un nou mecanism de calculare a salariului minim, în funcţie de salariul mediu.

 

Astfel, potrivit acordului, salariul minim va reprezenta în 2008 31 la sută din salariul mediu, procent care va creşte la de 33 la sută în 2009, 37 la sută în 2010, 40 la sută în 2011, 44 la sută în 2012, 47 la sută în 2013, urmând să ajungă în 2014 la 50 la sută.

Alte articole

Ooni Koda
© Copyright 2024 BaniSiAfaceri

Web Design by Dow Media | Gazduire Web by SpeedHost.ro