Salariile de pe piata romaneaca, in anumite domenii, au ajuns la acelasi nivel sau chiar il depasesc pe cel din Germania, in conditiile in care productivitatea muncii din Romania este sub nivelul companiilor germane, apreciaza reprezentantii Camerei de Comert si Industrie Romano-Germane. "In domenii de varf, salariile sunt aceleasi ca in Germania sau chiar mai mari. Aceasta situatie se constata la directorii financiari, la inginerii constructori, arhitecti, la managerii din domeniul IT. Problema este ca productivitatea din Romania nu se compara cu cea din Germania. Pentru salariul primit prestatia unui angajat german este mult mai mare", a declarat, marti, la o intalnire cu investitorii germani organizata de Ziarul Financiar, vicepresedintele Camerei de Comert si Industrie Romano-Germane, Radu Merica.
La randul sau, directorul executiv al E.On Moldova, Guenther Schubert, a declarat ca, in acest an, cresterea salariilor a fost de 20%, nivel care nu corespunde insa cu dezvoltarea productivitatii.
"Evolutia salariilor trebuie sa aiba loc in concordanta cu productivitatea. Cresterea din acest an a fost determinata de situatia de pe piata fortei de munca, respectiv de lipsa a personalului calificat, si nu de evolutia productivitatii. Daca se va perpetua aceasta situatie, companiile vor avea o problema, deoarece va exista o presiune asupra lor si vor fi nevoite sa se desparta de unii colaboratori", a spus Schubert.
El a adaugat ca majorarea salariilor nu poate continua daca nu se face in paralel cu cresterea productivitatii.
Referitor la lipsa fortei de munca calificata, reprezentantul distribuitorului de energie electrica a precizat ca este dificil sa gaseasca personal in Bucuresti, in special in domeniul IT si financiar.
Reprezentantii oamenilor de afaceri germani au recomandat Guvernului sa puna accent mai ales pe pregatirea vocationala a angajatilor si mai putin pe cea academica si, de asemenea, reconversia profesionala a muncitorilor din agricultura in alte specializari.
Mediafax
Web Design by Dow Media | Gazduire Web by SpeedHost.ro