Saint Gobain, unul dintre cei mai mari producatori de materiale de constructii, intentioneaza sa cumpere Maxit Group de la compania germana HeidelbergCement, pentru trei miliarde de dolari, potrivit Reuters. Prin achizitionarea companiei Maxit Group, grupul Saint Gobain urmareste dublarea capacitatii diviziei de mortar, asteptandu-se ca tranzactia sa fie incheiata pana in ultimul trimestru al anului.
Prin vanzarea divizei de argila si mortar, germanii de la HeidelbergCement vor acoperi costurile achizitionarii producatorului englez de materiale Hanson Plc, tranzactie anuntata la inceputul anului. Heidelberg Cement produce o gama variata de materiale de constructii si deruleaza operatiuni in Europa, America de Nord, Africa si Asia. Compania Heidelberg Cement este prezenta pe piata romaneasca prin intermediul subsidiarei Carpatcement Holding.
Grupul Saint-Gobain este specializat in productia, procesarea si distributia de materiale izolatoare, alaturi de diviziile de materiale de constructii, conducte, ceramica si plastic, abrazivi, produse de armare, sticla, produse din sticla si distributie. La nivel global, Saint-Gobain detine peste 1.200 de companii consolidate, peste 200.000 de angajati, 32,025 milioane Euro vanzari consolidate, cu locatii industriale in 51 de tari.
Web Design by Dow Media | Gazduire Web by SpeedHost.ro