S-au deschis inscrierile la Oradea Business Days

12 martie 2013

 

În perioada 3-4 aprilie, va are loc cea de-a 10-a ediție din suita de evenimente Business Days, dedicată antreprenorilor, managerilor, întregii comunități de afaceri locale și regionale. Evenimentul Oradea Business Days este primul eveniment din acest an din seria celor patru şi va fi găzduit de Hotel Ramada.
Howard Johnson Gr
Ediţia a zecea Business Days sosește la Oradea cu 60 de speakeri de top (antreprenori în serie, manageri din companii de top, investitori, experţi şi specialişti în diverse domenii), cu teme de dezbatere de mare actualitate, analizate în 16 workshopuri, 4 conferinţe sau în cadrul celor 4 mese rotunde, cu peste 100 de parteneri care sprijină organizarea evenimentului, la care sunt aşteptaţi peste 500 de participanti.
 
"Anul acesta preocuparea noastra va fi centrată pe livrarea unei experienţe memorabile participanţilor la evenimentele organizate de noi pe toate cele 3 planuri: inspirare, dezvoltare prin schimb de experienta si generare de oportunitati de business, prin interacţiuni şi facilităţi mai multe şi mai active de business networking pe parcursul, inainte si dupa fiecare eveniment." afirmă Laszlo Pacso, coordonatorul proiectului
 
In cadrul Oradea Business Days pe parcursul a doua zile, participanţii îşi pot selecta în funcţie de experienţa, poziţia şi nevoile lor folosirea uneia sau a mai multor facilităţi de business networking pe care le oferă evenimentele Business Days:
sesiunile de business networking de tipul open
sesiunile de business networking de tipul microintalniri
servicii de business networking de tipul matchmaking, care permit căutarea în baza de date după 4 criterii: domenii, funcţii, companii sau nume şi identificarea persoanelor de interes
 
"La Oradea Business Days, vom lansa, în mod inedit, serviciile de business networking de tipul matchmaking care se vor desfăşura pe toată durata evenimentului şi care vor permite partenerilor, speakerilor şi participanţilor să-şi identifice potenţiali parteneri prin căutări targetate, utilizând aplicaţia de matchmaking în baza de date a participanţilor şi cu care să interacţioneze, folosind aplicaţia, prin schimb de cărţi de vizită virtuale sau prin planificarea unor întâlniri care se pot desfăşura în zona de business networking special amenajată la locul evenimentului" afirmă Laszlo Pacso, coordonatorul proiectului
 
 
 
Costurile tichetelor de access precum și formularul de înscriere se găsesc pe pagina dedicată oradea.businessdays.ro. Tipurile de acces de tipul BASIC şi PREMIUM sunt MULTIPASS şi permit accesul la eveniment cu acelaşi badge pentru mai multe persoane, nu în acelasi timp. De asemenea, studenții beneficiază de 50% reducere pe baza carnetului de student, însă pentru ei există un număr limitat de locuri.
 
Câţiva dintre speakerii invitaţi ai acestei ediţii: Marius Ghenea, Silviu Hotaran, Amalia Sterescu, Cristian Nacu, Adrian Gheara, Sergiu Negrut, Marian Dusan, Dacian Palladi, Felix Daniliuc, Bogdan Grosu, Adrian Florea, Loránd Soares-Szász, Bogdan Comanescu, Diana Vitan, Voicu Oprean, Andy Szekely, Florentin Banu, Mihai Stanescu, Eusebiu Burcas, Alin Merches şi multi altii. 
 
Lista completă şi mai multe detalii despre speakeri, program, precum modalitățile de acces sunt disponibile pe site-ul evenimentului: oradea.businessdays.ro
 
Oradea Business Days este organizat cu sprijinul partenerilor săi:  Autonom Rent-a-Car, Dallmayr Kaffee, Aqua Carpatica, Raiffeisen Leasing, Unicredit Tiriac Bank, AON, PwC, UPC, Noerr, Burcash, BusinessDrive, Diagma, Daedalus Millward Brown, Timișoara Toastmasters, TrainingMasters, Promoteus, IBM, Rentrop&Straton, Netlogiq, TraducemBine.ro, AROBS, Dental Star Clinic, ANIS, Asociatia firmelor bihorene, CEO Club's, bizz.club, Conectoo, Imobiliare.ro, Academia de Stil, SARTO. 
 
Printre partenerii media ai acestei ediţii: Mass Media Consulting, Realitatea.net, DIGI24, LTV.ro, Antena 1, TVCris, AvocatNet, Manager.ro, Money.ro, Zumzi, BestJobs, Tjobs, Portal HR, Bani și Afaceri, CareerAdvisor, ziare.com, Business24, Transilvania Business, Today Software Magazine, comunicatedepresa.ro, Idei de afaceri şi mulţi alţii.
 
Blogger oficial: Florin Roşoga
 
Oradea Business Days este un eveniment organizat de ADeSCO (Asociația Dezvoltatorilor de Soluții de Comunicare Online) și Newfield Consulting. ADeSCO este o organizație non-profit al cărei scop este acela de a crea o cultură antreprenorială sănătoasă și durabilă în România.

Alte articole

Ooni Koda
© Copyright 2024 BaniSiAfaceri

Web Design by Dow Media | Gazduire Web by SpeedHost.ro