Omul de afaceri Oleg Deripaşka, acţionarul majoritar al producătorului de aluminiu Rusal, are o avere de 28,6 miliarde dolari şi se află în fruntea topului Forbes al celor mai bogaţi o sută de oameni din Rusia, care deţin împreună 522 de miliarde de dolari, transmite Reuters. Averea celor 100 de miliardari incluşi în clasament este de 3,8 ori mai mare decât cea cumulată de persoanele care au făcut parte în 2004 din primul top realizat de Forbes pentru Rusia. În decurs de un an, Deripaşka şi-a mărit averea cu 11,8 miliarde de dolari şi l-a devansat pe liderul precedent al clasamentului, proprietarul clubului de fotbal Chelsea, Roman Abramovici, care a coborât pe locul al treilea.
Pe poziţia a doua se află Alexei Mordaşov, acţionarul majoritar al Severstal, cel mai mare producător de oţel din Rusia.
"Cele mai mari averi din Rusia sunt concentrate în domeniile metalurgic, financiar şi imobiliar", a declarat Maxim Kaşulinski, redactor al ediţiei ruseşti a revistei Forbes, la lansarea ediţiei pe luna mai.
Mordaşov şi-a mărit cel mai mult averea anul trecut, cu 12,4 miliarde de dolari, la 24,5 miliarde de dolari.
Abramovici deţine 24,3 miliarde de dolari şi este urmat, pe locul al patrulea, de proprietarul Novolipetsk Steel, Vladimir Lisin, cu o avere de 23,9 miliarde de dolari.
Rusia are 110 de miliardari în dolari, cu 50 mai mult faţă de anul anterior.
Persoanele incluse în clasamentul actual au o avere de cel puţin 1,1 miliarde de dolari, comparativ cu minimul de 660 de milioane de dolari, în anul precedent.
Forbes a notat, totuşi, că unul dintre motivele creşterii numărului de miliardari în dolari este deprecierea monedei americane.
Web Design by Dow Media | Gazduire Web by SpeedHost.ro