Anunturi

Roșia Montana Memoria obiectelor O invitație la Roșia Montana printre obiecte purtatoare ale memoriei celor care au locuit acele parți

Muzeul Național al Țăranului Român vă așteaptă vineri, 6 februarie 2015, de la ora 18, la Sala Irina Nicolau, la vernisajul expoziției Roșia Montană. Memoria obiectelor.

…O lume înfățișată prin obiecte în contextul lor de origine. O lume bogată, inevitabil fragmentară, alcătuită din obiecte oferite acestei expoziții de locuitorii Roșiei Montane; obiecte felurite, obiecte uitate prin poduri sau pivnițe, altele utilizate zi de zi; obiecte obișnuite sau excepționale, caracteristice unor ocupații, unui mod de viață; obiecte profane sau de cult, obiecte memoriale, împreună cu mărturiile deținătorilor despre însemnătatea lor. Un drum spre povești, amintiri, anecdote, istorie…
…O imagine aparte a unei lumi reconstituită pornind de la obiecte și relațiile dintre acestea, întrebări și răspunsuri posibile despre om…
…O selecție de obiecte din colecția Muzeului Național al Țăranului Român, schițează un alt palier narativ al expoziției despre Roșia Montană: o explorare a frumosului comun, până de curând parte a vieții de zi cu zi, acum pe cale de a se pierde…
…O expoziție în care vizitatorul este invitat într-o călătorie imaginară și concretă în același timp. Călătoria prin Roșia Montană – fragmentară, eterogenă, contradictorie și incitantă – îndemn la revenire și la înțelegere…

Expoziția va putea fi vizitată la Sala Irina Nicolau, până pe 22 februarie 2015, de marți până duminică, între orele 10 și 18. Intrarea este liberă.

Expoziția se desfășoară în cadrul Zilei Roșiei Montane, un eveniment al Campaniei Salvați Roșia Montană, cu sprijinul și găzduirea Muzeului Național al Țăranului Român. Expoziția „Roșia Montană. Memoria obiectelor” este organizată de Asociația ARA – Arhitectură. Restaurare. Arheologie, Muzeul Național al Țăranului Român și Asociația București – pro urbe.



» Preluat de pe LivePr.ro
– Roșia Montana Memoria obiectelor O invitație la Roșia Montana printre obiecte purtatoare ale memoriei celor care au locuit acele parți

Alte articole

Ai o afacere, îți promovezi brandul personal sau reprezinți o instituție publică?

Publică un articol, comunicat, publireportaj sau anunț, inclusiv un anunț de angajare, cu imagini și linkuri utile. Materialul poate fi descoperit de cititori și prin motoarele de căutare.

Publică materialul tău pe BaniSiAfaceri

Servicii digitale pentru afacerea ta

Descoperă soluțiile dezvoltate pentru promovare, găzduire web, comunicare și administrarea afacerii tale online.