Rompetrol scumpeste motorina cu 0,06 lei

Rompetrol va majora începând de luni, 17 martie, preţul motorinei cu până la 1,49%, adică cu 0,06 lei/litru, şi va ieftini un sortiment de benzină cu 0,02 lei/litru, a anunţat compania. Preţul motorinei Efix Euro 4 va creşte cu 1,49%, de la 4,02 lei la 4,08 lei/litru, iar pentru motorina super Euro 5 consumatorii vor plăti mai mult cu 1,4%, adică 4,34 lei/litru, se arată într-un comunicat al companiei.
           
În acelaşi timp, la benzina Efix, preţul se va reduce cu 0,02 lei/litru, de la 3,78 lei la 3,76 de lei.
           
La celelalte două tipuri de benzină - Premium şi Euro Super 98 - preţurile vor rămâne la acelaşi nivel, de 3,8 lei/litru, respectiv 4,38 de lei/litru.

Alte articole

Ooni Koda
© Copyright 2024 BaniSiAfaceri

Web Design by Dow Media | Gazduire Web by SpeedHost.ro