Rompetrol este pregatita sa majoreze livrarile de carburanti, daca piata interna i-o va cere, dupa inchiderea uneia din cele doua rafinarii ale Petrom, Arpechim Pitesti, declara directorul de comunicare al grupului petrolier, Luiza Sarpe. "Suntem pregatiti sa livram in functie de cerere. Evident ca asta inseamna ca daca va creste cererea, noi o putem onora, prin majorarea livrarilor", a spus Luiza Sarpe pentru NewsIn.
Potrivit acesteia, Rompetrol considera ca preturile benzinelor si motorinelor nu vor creste ca urmare a inchiderii Arpechim, deoarece "Romania exporta aproape jumatate din productia sa de carburanti.
"Nu ne afecteaza decizia inchiderii Rafinariei Arpechim. Consideram ca preturile nu vor creste pentru ca Romania are, la ora actuala, un excedent de carburanti", a adaugat responsabilul Rompetrol.
Petrom a demarat procedura de inchidere temporara a rafinariei Arpechim, dupa ce Agentia pentru Protectia Mediului din Pitesti i-a suspendat autorizatia si anunta ca va incerca sa reduca impactul negativ asupra furnizarii de carburanti si produse petrochimice, dar si ca va ataca respectiva decizie.
Arpechim acopera jumatate din livrarile de carburanti ale Petrom.
Sursa: NewsIn
Web Design by Dow Media | Gazduire Web by SpeedHost.ro