O veste bună pentru cei care s-au înghesuit zilele acestea la cumpărături în hypermarketuri. Responsabilii marilor lanţuri internaţionale au reamarcat pasiunea pentru cumpărături a românilor şi anunţă investiţii masive pentru anul viitor. Aşa că la Bucureşti şi mai ales în provincie, hypermarketurile vor răsări precum ciupercile după ploaie. Marilor reţele internaţionale anunţă inaugurarea a 35 de hypermarketuri, 45 de supermarketuri şi 90 de magazine de discount, precum şi două unităţi cash&carry. Investiţia totală va fi de aproape un miliard de euro. Retailerii sunt însă convinşi că-şi vor scoate banii repede, judecând după frenezia cu care românii asaltează de sărbători cel puţin marile magazine.
În Bucureşti se vor deschide cel puţin încă patru hypermarketuri şi opt supermarketuri, dar grosul investiţiilor va fi direcţionat spre provincie: Timişoara, Arad, Oradea, Cluj, Târgu Mureş, Piteşti, Braşov, Ploieşti, Constanţa, Brăila, Suceava, Iaşi.
Web Design by Dow Media | Gazduire Web by SpeedHost.ro