Comisia Europeană (CE) a autorizat un ajutor în valoare de 143 de milioane de euro pe care România intenţionează să îl acorde grupului american Ford pentru producţia de vehicule şi motoare la Craiova, proiecte care implică investiţii totale de 600 milioane euro, a anunţat, miercuri, instituţia. "Comisia Europeană a autorizat, în temeiul dispoziţiilor privind ajutoarele de stat din Tratatul CE, un ajutor în valoare de 143 milioane euro pe care autorităţile române intenţionează să-l acorde firmei Ford pentru producţia de vehicule şi motoare la Craiova (...) Comisia a constatat că măsura respectivă este compatibilă cu dispoziţiile Orientărilor privind ajutoarele regionale 2007-2013 (...) şi în special cu normele privind proiectele de investiţii mari", se arată într-un comunicat al CE.
Proiectele de investiţii vizează extinderea, modernizarea şi renovarea a două uzine existente, achiziţionate de Ford pentru producţia de vehicule şi, respectiv, de motoare.
"În primii cinci ani, noile motoare produse la uzina Ford din Craiova vor fi folosite aproape exclusiv în interiorul grupului Ford. Costurile totale ale investiţiilor luate în considerare la calcularea sumei ajutoarelor reprezintă 435 milioane euro pentru proiectul uzinei de vehicule şi 165 milioane euro pentru proiectul uzinei de motoare, iar valoarea ajutoarelor este de 94 milioane euro şi, respectiv, 49 milioane euro", se spune în comunicat.
Ajutorul nu este acordat în cadrul unui sistem de ajutoare existent. Datorită nivelului ridicat al ajutoarelor şi costurilor de investiţii implicate, măsura a trebuit notificată Comisiei pentru o evaluare individuală în vederea aprobării.
"Evaluarea Comisiei cu privire la ajutoarele regionale destinate proiectelor de investiţii mari vizează verificarea încadrării cotei de piaţă a beneficiarului şi a capacităţii de producţie creată de investiţie sub nivelurile stabilite în Orientările privind ajutoarele regionale. În cazul în care aceste niveluri nu sunt depăşite, efectul ajutoarelor asupra concurenţei este considerat ca fiind compensat de contribuţia pozitivă a acestor ajutoare la dezvoltarea regională", se spune în comunicat.
Comisia a vizat mai multe pieţe relevante plauzibile, de la o definiţie largă ce cuprinde autoturismele până la o definiţie foarte restrânsă care cuprinde numai autoturismele supermini multifuncţionale. Instituţia a constatat că nivelul cotei de piaţă a companiei Ford ar rămâne sub pragul de 25% pe toate pieţele produselor relevante, atât înainte cât şi după efectuarea investiţiei planificate.
Web Design by Dow Media | Gazduire Web by SpeedHost.ro